Poezie
ultimul oraș
2 min lectură·
Mediu
ziua întârzie la marginea orașului – tramvaiul circulă mai greu
la periferie
câinii vagabonzi n-au lăsat centrul, își fac rondul
cu aer grav și preocupat, adunând tristețea rămasă din ieri…
și lasă dovezi solide… –
tristețea de azi încă doarme și nu știu ce mă deprimă întâi:
golul, liniștea rea, vatmanul moșcăit
refuzul la ,,cuțu-cuțu’’ abia primit – ce-mi prevestește
că azi nimeni n-o să-mi răspundă la salut
sau că m-am trezit prea devreme, ca o naștere prematură
o fi o zi în care Brutus (fiecare are unul
chiar și fără să fie cezar) va lovi
și dacă nu merg la senat… va trimite oricum șișul prin mail
sau vrăji, prin prostul de serviciu – ăștia au
toate posturile ocupate…
mă ridic de pe banchetă
cedez locul unei bătrâne misterioase – este ziua
azi-ul cu întâmplări deja cărunte
în urma tramvaiului reumatic
aleargă un câine vagabond
își răscumpără refuzul cu sudoare
și e prima promisiune că totuși poate fi
una dintre zilele bune
……………………………………………………….
cu pantofii osteniți și murdari, am călcat în noroc
mă mut la țară
Doamne, ajută-mă să mă las de fumat –
Uite ce aer
ce aer
și umbra mea seamănă cu câinele vagabond, el e…
,,Dați-mi un foc vă rog’’ – zic
întâiului Soare ieșit în cale
am ajuns dealul pe creștet
orașul se vede o coajă peste rana lumii
peste rana fostei tinereți mărețe strivită
sub scrâșnetul roților – undeva într-o lume acum minusculă
……………………………………………………
diseară tramvaiul n-o să mai circule, scria că
a fost anulat
043547
0
Ș