ursu loredana

Nimic nu-mi pare mai firesc În noaptea de afară , Ca liniștea ce se așterne în vechea noastră gară, Unde mai stau la sfat modeste, Două femei din sat, Tot povestind și dând de veste Ce s-a mai

Printre arbori înfloriți Într-un crîng de păpădie, Se aude neîncetat Glas duios de ciocarlie. Soarele zîmbește strîmb, Vîntul șuieră în grădină, Printre zecile de flori E prințesa mea

Dincolo de vâltoare se află visul, sub molozul timpurilor amare, pe care le-am trăit și le mai trăiesc încă! De pe malul acesta,sălciile privesc uimite, spre hăul deschis la picioarele

agățată de un petec de pămînt , ascult muzica sferelor am rămas aăteptănd și privind cerul constelații intregi,cerșesc universului timpi, eoni de lumină ce vor să se întoarcă acasă, Acolo

Tăcerea ta îmi sfarmă credințe-simboluri, Neliniștea îmi tulbură inima în ecouri, Sunt ape adînci născute din cer și porunci, Sunt vechi avataruri trăite aici pe pămînt. Cutuma de ieri e legea

Lumina galbenă pîlpîie în grădină, În felinarul de lăngă crizanteme. În straturi ruginii adoarme toamna Alunecănd în tufa de sulfină. Este o lume plină de eroi, Cu Feți-Frumoși,Ilene

Seară de vară ,culori care ard , jăratec de dor ,mi-s ochii visare, cuvinte se sting în prag de anotimp, am fost o lumină pierdută pe cale. Ramâne-amagirea să-mi bată la ușă şi sună chimvale

Un cer senin, o inimă ce bate îmi poartă dorul spre zări îndepărtate, Acolo unde vulturii își fac casă, iar îngerii din ceruri ne veghează. Aud chemarea unui zeu păgîn, cu glas de tunet și

freămăt de frunze reci , îmi vâjâie vântul prin cărările sufletului ventricolul drept se zbate în piept ,ca magma unui vulcan ce se trezește la viață ascult sunetul.ploii ce aduce a

amiază tîrzie,cu gust de cafea amară în tonuri de gri aurit. îmi pare că timpul începe să prindă culoare. o sorb în tăcere și vîntul îmi sună cu glas de soprană și mers de cadînă. o masă

Un aer cald plutește peste zare, Deschid fereastra și simt ca o chemare, Ecou de anotimp ce pleacă în uitare, Ecou de anotimp despris parcă din soare. Nu am nici teamă, nu am nici vină Și

În geam răsare luna plină, Sufletul îmi este golit de lumină, Acum se întîmplă o bucurie, Crăiasa nopții îmi vorbește doar mie. Ascult tăceri, povești inedite, Cu luna la sfat îmi par

Aștern pe hărtie cuvinte uitate ,de parcă, aș scoate la lumină artefacte , Simple simboluri uitate de timp, Ce vin să aducă ,trecutului nimb. Să aducă lumină peste o lume obscură ,vegheată de

E templul acesta de piatră și în el stau de veacuri statui de argint, Răsună ecou de timpuri apuse, prin epoci ce ascund al vremii sublim. Se lasă din cer o ploaie cascadă, cu ropotul său de cai

Septembrie, seară tîrzie, Fereastră lovită de ploaie și vînt. În colț de odaie ,aștern pe hîrtie al toamnei cuvînt. În negura serii doar norii coboară, Cum umbre coboară în orașul pustiu, Pe

Mă apropii de poartă,de Sfinx, În luntre de gânduri străine, Plutesc printre ape-abis, Pe fluviul cu porturi puține. Clădesc piramide în zori, Din vise uitate-n ruine, Prin lume sunt biet

Cu privirea de smarald,mieunând dintr-un ungher, A ieșit în prag mirat,un pisic,pui de felină, Ce dorea să se alinte și să vină la lumină. Am strigat-o clar pe nume:Cleopatra ,eu i-am zis, Însă

E dificil de suportat prezentul, Când păsări albe ți se zbat în piept, Când trec convoaie de funebre visuri Și găndul îți rătăcește în deșert. Sunt păsări ce nu ating pămîntul Și se hrănesc cu

Uite copile! au înflorit salcâmii și cumpăna cea veche se aude de la drum, uite cum zburdă mieii, iar glasul blând al mamei ne cheamă și acum! să mai jucăm ascunsa la noi în bătătură și-n pomii