Ungureanu Luigi

Crăciun Fericit! Azi s-a născut în zare, o stea căzătoare Călatorind cu grabă, înspre infinit Eu vă doresc din suflet pentru fiecare: Sărbători Fericite! Crăciun Fericit! Viață bogată-n

Noi Noi, în noi ne naștem noi Dezbrăcați și goi, Fără picul de noroi, Aruncat din voi. Noi, în noi am vrea să fim Ochi de țintirim, Să studiem, să nu ne oprim

În obscuritatea gândului În obscuritatea gândului, versul, își vede sfârșită nașterea ca și cum nu ar fi existat până atunci. Împietrit, într-un cimitir al minții poetului acesta așteaptă

lui Radu Gyr Mai este mult, Doamne, până la cer? Când îngerii Tăi caută cuvinte ascunse-n rime Și-ntru-un atent veghează neprătrunsul ager, Când tandru își

Dintre comorile vieții ești, tu, iubita mea Dintre comorile vieții ești, tu, iubita mea, Fără tine focul lăuntric, nu poate rezista Sunt un vulcan activ, plin de magmă grea, Topeștemă-n oceanul

Mult regretatul unanim simbol Mult regretatul unanim simbol Înflorește viața pe care-o înflorim, Cu zile dulci, de aur, pe care le trăim, Cu nopți pline de vise, vrăjiți de

Cu mult îmi ești mai dragă, în fiecare care zi, Încât nu pot să stau, nevăzâdu-ți ochiim Și atunci când îi revăd, privrea mea va ști Subtil să-și țină pași, în prisma de-a zâmbi. Cu mult îmi

Bat vânturi Si eu mă simt singur într-un poem Conceput pentru adevăr si dreptate, Prin care pe voi cititorilor vă chem Să acoperiți golul plin de singurătate. Sunt trist cum nu am fost

La pas Trăiesc viața ca un impas, dragostea se lasă mută durerea nu mă mai ascultă, iar eu mențin același pas. Trăiesc viața ca un impas luminez lumii lumină lucitoare, cu raze

Imperfecțiunea de a fi Iubește-mă cu tăgadă, iubește-mă ne-ncetat, iubește-mă unduios! Timpul acesta frumos, nu mi-a fost niciodată de folos. În timpul în care mă iubeai, eu mă indoiam de

Iubire în stil medieval Sunt sclavul întemnițat iubirii tale, În reședința noastră nu există legi Pe care le-au uitat secole-ntregi, Fără ofrande și fără sarsanale. Noi ne iubim în stil

Imaculata concepțiune Inimi imaculate, albe, nepătate De sângele crud al destinului infantil, De iubiri foarte îndepărtate Pe care trupul pueril, Al omului de rând Nu le va

Versul alb Versul alb, imaculat, fără reflexii în fum va stabilii hotarul peste mine, plin de scrum. Nu sunt nici așa cum a vrut să fie alb-lăptos peste poezie. Am încercat treptat, să fiu un

Întrea real și abstract Contemplez, Realități inumane Din mine. Succint, mă divag Ca un punct insensibil, Căutându-mi plânsul La poalele zidului Kotel. Și am găsit, în cele din urmă

și plouă... peste sufletul meu cu picături reci de ploaie, și nu ar fi pentru prima dată când se întâmplă asta, data trecută a plouat atât de tare, încât sufletul meu s-a

Eul imperfect Viața fără un pic de paroxism, ne umple de scandaluri, de eufemism. Și eul arbitrar in ritmul său alert atinge infinitul. Nu poate fii perfect. Doar minți complet

Iar a venit toamana și iar îmi plâng copacii tremurați Iar a venit toamana și iar îmi plâng copacii tremurați Și dezveliți de frunze moarte și înghețați de brumă. Dar ei, creduli mai speră, că

Sunt tot prea tânăr ca să-mi culeg răsplata Același fluier Îmi eclipsează soarta Mă face crud,necopt, prea înverzit, Sunt tot prea tânăr ca să-mi culeg răsplata Și fluier peste lume cu glas

Încercând să-mi mențin ritmul alambicat într-un nou eșalon, de noi rime, constat cum sunt executat pe eșafod de mulțime. Ritmul melancolic îmi tremură cadențat încercând fragmentat să exprime

Sunt în mine Într-un exil de aripi vântul zboară deasupra capului, zâmbește puternic a primăvară, încearcă în zadar să mă zboare, să mă decime într-un neant nepăsător de

Lumea luminii Lumea luminii talazul și-a pus Să cânte poetul celebra redută, Tăcută și mută-n surdină ascultă, Lumea luminii traiește nespus Ca un apel după glasul expus, Al poetului muribund

Nostalgia sufletului răpus de aceeași nebunie de vânt, sufletul nocturn, fără repaus, caută în sine supremul legământ să-l sfințească, să nu-l lase-n haos. pe cărarea

Ruga unei cărți Citește-mă, te rog, aparte Și șterge-mi paginile mele prăfuite. Te rog, de mine să-ți aduci aminte. Nu sunt un hoț care te minte, Sau o măsea în jurul