Dragostea ca o perceptibilă reminescență

Dragostea ca o perceptibilă reminescență, mă răscolește în mine,

Mă asediază, cu toate privirile tale întortochiate din toate unghiurile.

Mă face astfel să-mi deviez traseul complicat al vieții profund schimbătoare,

Urmându-ți drumul tău șerpuit, de ocol, cotit.

Și astfel am devenit șovăielnic, plin de reticențe...

Și ard într-o omisiune voită a lucrurilor sinuoase, când nu te văd.

Ochii mei singuratici sunt fără pereche, în orice secundă, în care nu ești lângă mine.

Vino! și cu prezența ta focul se va stinge, iar ochii își vor simți complexați perechea.

Și ai venit în cel mai rapid caz, sorgintele meu, izvorul meu de apă.

Te rog, șterge-mi bustul infamat de sub capelă!

Din prea multă inimiciție dușmănoasă

M-au prelucrat ca pe un frust epigon.