Poezie
+
1 min lectură·
Mediu
alerg spre anii tăi. îmi schimb look-ul. hainele. cad rȃnd pe rȃnd membranele.
tu rȃzi inconștient și trist. ușile de lemn le închid. nici nu știu cum să le traduc.
încerci să le deschizi. în frac și papion.
cu mȃinile în mănușile vȃntului și soarelui.
te tai în spinii trandafirilor negri.
aruncat în brațele tinerei –un pansament care îți vindecă parțial rana. doar în pat.
și rana se dechide. ca un boboc de trandafir negru.
te înconjor cu ochii. mă înconjori cu ochii.
o frȃnghie de cȃnepă. atȃrnăm cu capul în jos.
agățați de un copac mai înalt decȃt un bloc turn.
știm de ce oamenii ne scobesc cu lamă sau cuțit.
ne lasă urme de foc aprins. cărbune. cretă și ruj.
revenim și dispărem brusc.
011631
0
În schimb, dincolo de ermetismul organic, remarc tăietura versului. Ca un chirurg care știe exact unde e apendicele. Din punctul meu de vedere aici nu e poezie. E disecție pe organism viu.