Tudor Negoescu

doru emanuel,
mulțumesc pentru gînduri!
tizule, ai intuit bine. e un text scris pentru suflet, nicidecum pentru minte!

laurențiu,
mulțumesc pentru acest comentariu atît de elaborat la o atît de șubredă construcție (nici măcar, din păcate, foarte poetică!).
apreciez sincer soluțiile tale tehnice, folositoare pentru momentul cînd voi hotărî să ’’împing’’ acest text spre statutul ’’superior’’ de poezie (dacă o voi face!). acum, în momentul ăsta observ că faci confuzie (ca și mihai zabet sau anda brezan) între rubricile ’’poezie’’ și ’’personale’’. ele există în paralel și sînt pline de texte, dar sînt două rubrici distincte. ca text poetic, poate și eu aș înlătura unele sintagme cu iz patetic, deranjante pentru simțul estetic al comentatorilor de poezie din anul 2009. ca text de ’’personale’’, nu m-aș repezi să-l demolez din prima, fără să știu ce reprezintă...
iartă-mi comparația nepotrivită, dar îmi vin în minte versurile lui labiș, dictate prietenului covaci pe patul spitalului, înainte să moară. judecîndu-le după patetismul finalului, după situația dramatică în care au fost rostite, crezi că acum s-ar încadra la ‘’’poezie’’ sau la ’’personale’’ pe agonia?
p.s. ar fi ilogic să-l judecăm acum pe labiș pentru patetismul acelui text, cînd omul era în suferință pe patul de moarte...

dominique,
odată ce luăm hotărîrea să ne postăm gîndurile la rubrica \'\'personale\'\', ne asumăm și posibilitatea ca ele să fie ’’fugărite’’, ’’trase de urechi’, că nu sună destul de ’’poetic’’, că nu sînt poetice etc. nu e o tragedie asta.
o tragedie este cînd ne pierdem sănătatea, viața, libertatea...cuvintele se mai pot selecta și șterge, modifica, li se pot atribui sensuri noi, nebănuite.
încerc, de la o vreme, să nu mai scriu poezie pentru că nu mai am încredere în rolul ei izbăvitor, de salvatoare a destinelor noastre...
mulțumesc pentru gîndurile bune!

carmen,
mulțumesc pentru gîndurile bune!
e un text personal, brut, neprelucrat, mîzgălit pe o foaie de hîrtie, într-o rezervă de spital, în timp ce un individ se afla pe patul de moarte. nu s-a gîndit că devine ’’penibil’’ dacă inserează ideea că doar gîndul la ratele din bănci îl mai ține în viață. eu, ca autor, puteam interveni ulterior și modifica, desigur, cu ceva mai \'\'poetic\'\', de genul : \'\'iubito, doar gîndul la tine mă mai ține în viață!\'\' dar mi-am propus sa nu-l \'\'îmbunătățesc.\'\'
am mai putea discuta în particular despre acea rețetă, desigur...

angela,
mulțumiri pentru justețea analizei!
pare un paradox, dar, uneori, ’’contextul social alienat’’ ne modelează, ne conduce destinul.
textul este construit chiar pe ideea de pathos, de suferință umană.

călin,
mulțumesc pentru comentariul tău elegant la acest text care nu urmărește decît autenticitatea trăirii unor momente de cumpănă din viața unui om!
felicitări sincere pentru ultima ta apariți editorială și, mai ales, pentru proiectul cultural pe care îl derulezi, de ceva vreme, la sibiu!

teo,
ai intuit perfect, mulțumesc! sînt gîndurile necenzurate ale unui om dinaintea plecării în altă lume!

anda,
mulțumesc pentru acribia cu care te-ai aplecat asupra ’’versurilor’’ mele!
claudiu k. scrie poezie și se îngrijește de aspectul ei ’’estetic’’. e chiar un scrupulos în domeniu. eu, de ceva vreme, doar niște texte cu caracter strict ’’personal’’(3 texte în ultimul an!).
nu am cum să ’’mai aranjez’’ textul pentru că reprezintă transcrierea unor note, gînduri pe care le-am avut în niște momente dramatice ale existenței. te-a indus în eroare, probabil, transcrierea lor sub formă de versuri, dar nu le-am tratat deloc ’’poetic’’, de-asta le-am și trecut la ’’personale’’.
ți se pare ’’penibil’’ ca un individ să-și dorească, la un moment, să supraviețuiască doar pentru a-și achita ratele la bănci? mie nu. acum cîțiva ani, am văzut în america familii întregi dormind în stradă, pentru că le vînduse banca locuințele.
e trist, dar adevărat, fără legătură cu poezia, desigur, dar e o dramă pe care nu o doresc nimănui...
p.s. ca un experiment, ai putea posta ’’ce chestii ți-au trecut prin cap’’ pe patul de suferință? a fost o suferință mare sau una minoră? ai plîns, te-ai zbătut, ai avut dureri groaznice, ai vrut să te arunci de la etaj, ai avut coșmaruri, depresii sau ai trecut ușor peste tot?

liviu,
e mai mult o trăire personală, fără pretenții filozofice. mulțumesc de semn!

alexandru,
sînt doar gîndurile unui om traumatizat, aflat în preajma morții, nu au de-a face prea mult cu literatura. uneori, trăirile noastre personale devin patetice, așa e, au iz de telenovelă, viața însăși devine o telenovelă.
ți s-a întîmplat pînă acum să ajungi doar la un pas de moarte? dacă da, ce ai simțit? ai fost viteaz, ai făcut glume, ai încercat cumva să \'\'o pui capră\'\', aidoma unui talentat poet de pe acest site, mai deunăzi?
oricum, mulțumesc anticipat pentru sinceritatea răspunsului!

e un text scris într-o perioadă traumatizantă pentru existența mea... pămînteană.
mulțumesc pentru trecere, andrei!

uneori e ușor de zis \'\'să te eliberezi de sentimentele negative care te domină acum\'\', dar e greu de pus în practică.
deții o rețetă?

erată
element aele - elemente ale

îmi place atmosfera ușor vetustă, dar și de mister, pe care o degajă fragmentul tău.
mă întoarce în timp la lecturile copilăriei, la bucuria întîlnirii cu scrierile lui dumas, sue, scott, hugo, poe, feval. oricum, numai \'\'prăfuiți\'\' nu i-aș putea numi pe eroii acelor scrieri!
remarc aerul romantic al acestui fragment, pe care cred că îl poți dezvolta luînd în calcul și cîteva element aele unui roman de mistere (aventura, fantasticul, teroarea, privațiunea, atmosfera tenebroasă, suspens-ul, dualitatea bine-rău etc.).
îți doresc să ai succes cu noua carte!

carmen, fiind un pierzător de profesie, un învins, discursul meu se vrea a fi chiar unul de sub...viețuire.
cît despre poposirile unor noi prieteni, acestea sînt unele pasgere, cum cred că simți și tu uneori...

poate că ai dreptate. sub masca asta se ascunde, probabil, un vitalist... așa e.

nicicînd melancolia-ți nu fu mai prolifică în textele tale, ioana.
pe acesta îl văd ca pe un text născut dintr-o adîncă traumă existențială, cu și despre singurătatea nudă care ne locuiește, de la o vreme, pe toți...
ca să-ți dau o replică, mai puțin poetică, aș zice despre mine, cu autoironia de rigoare: în orașul meu, nici aerul nu mă mai recunoaște...

ps. o rog pe angela n.m. să revină asupra deciziei de a se retrage!
sau, dacă se retrage, să-mi/ să ne lase acea poză din tinerețe!

și eu sînt unul dintre cei care își doresc mereu să evadeze din realitate.
și ca mine sînt mulți...
mulțumesc de sugestie!

nu prea mai am acele resurse de care vorbești.
scriem și postăm tocmai pentru a ne \'\'descărca\'\' anumite stări, asta cam așa e...
mulțumesc de comentariu!

poate că un stil bacovian ar trebui să pornească de la o existență tipic bacoviană.
dar cine ar fi dispus la o astfel de existență, azi, în 2009!?
mulțumesc de trecere!

tizule, am renunțat de ceva vreme să mai caut fericirea. încerc doar să sub...viețuiesc!

apreciez autenticitatea/sinceritatea trăirii din strofa a 2-a.
pînă la urmă, cred că acele \'\'lucruri lipsite de importanță\'\' din viața noastră vin să dea consistență trăirilor noastre, cred că ele ne salvează într-un final...

buna, lavi!
asta am și urmărit, de ce să nu recunosc.
la prima oră, tramvaiul de termo e foarte așteptat de precupețele din piața centrală. cam atunci vin țăranii din ișalnița cu marfă la craiova și precupețele încearcă să le cumpere marfa...

e mai multă resemnare decît rezonanță, emilian v.p.!
cohen e unul dintre preferații mei, aici m-ai prins...
mulțumesc de trecere!