Tudor Cristea

Mai întâi, să stabilim termenii discuției. Am o netăgăduită admirație pentru informația pe care o dețineți și o utilizați. Am, însă, rezerve față de modul cum o utilizați și, de aici, pentru stilul dvs. critic. Nu reiau afirmații anterioare (deși nu retrag nimic). Iată un pasaj: \"În opinia criticului Henri Zalis aportul trudei portretistice a Hortensiei Papadat Bengescu duce la câștigarea unei dimensiuni psihologice în romanul nostru interbelic, lucru nereușit de M. Sadoveanu: “Marea noutate din ciclul romanesc al Hallipilor vine de acolo că descifrează hieroglifele interiorității, pentru Sadoveanu deșăvârșit închise într-o mare, fascinantă elementaritate. Și astfel o noutate se leagă de alta. [...] Așadar o ontologie a realului și o alta a actului de creație. Amestec între timbru și limbaj, între senzualitate și estetică. Intensitatea celei de a doua, antidot pentru risipirile de suprafață, adâncește trebuința spiritului să fie el însuși, să privească lucrurile în față, să topească în studiul ființei energii chemate să se realizeze, să trăiască efemer, să piară nu înainte de a fi studiate, explorate, împinse de sondaje îndrăznețe dintr-un spațiu elementar într-altul pozitiv complicat, nediscursiv, cu desăvârșire aliniat la modernitate”\".
O primă observație. Dvs. spuneți: \"În opinia criticului Henri Zalis aportul trudei portretistice a Hortensiei Papadat Bengescu duce la câștigarea unei dimensiuni psihologice în romanul nostru interbelic,lucru nereușit de M. Sadoveanu\". Zalis spunea: HPB \"descifrează hieroglifele interiorității, pentru Sadoveanu deșăvârșit închise într-o mare, fascinantă elementaritate\". E ceva total diferit, privindu-l pe Sadoveanu. Dvs. simplificați, lipsește nuanțarea din Zalis. Dar...Dar ce nevoie aveți dvs. să citați considerațiile gongorice ale lui Zalis, chiar dacă ele nu sunt lipsite de o anume competență? Și când zic Zalis, mă gândesc și la alții, pe care-i reproduceți cu religiozitate.
N-am idee ce vârstă aveți, dar asta nu contează. Toți ar trebui, indiferent de vârstă, să ne comportănm ca și cum am mai avea doar o zi de trăit. Dar și ca și cum am mai avea cel puțin zece ani. Ca și cum peste o săptămână am putea muri de gripa nouă. Dar și ca și cum dl Băsescu ne-ar scăpa (vorbă să fie!) de ea.
De ce nu lăsați dvs. toate acribioasele cunoștințe pe care le posedați să vă ghideze din off, exprimându-vă opiniile personale, curajos, inteligent, original, chiar dacă riscant. Sunteți un om sănătos. De ce înaintați sprijinindu-vă mereu de o cârjă sau alta?...
Mai vreau să vă spun că dacă nu v-aș stima pentru reala competență privind informația, n-aș (mai) fi rostit/ scris un cuvânt.

personalitatea lui E.B. este contradictorie și controversată, ceea ce ne poate conduce ușor către pamflet. Eu am încercat să mă obiectivez, nu fără a fixa, fie și pe scurt, o imagine a omului, în prima jumătate a primei secvențe a acestui eseu. Cât despre greșeala sesizată în legătură cu afirmația privind plagiatul din \"Șoseaua Nordului\", vă referiți, probabil, la faptul că nu e primul. Aveți dreptate.
Va mulțumesc pentru obiectivitate și vă admir principialitatea. După controversele noastre precedente, mă puteam aștepta la o reacție subiectivă.
Cât despre prezența mea la Radio, ea nu este permanentă, colaboratorii emisiunii \"Orizonturi ale realismului - anterior, clasicismului - românesc\" fiind mai mulți. Nici n-aș putea face față unei colaborări săptămânale (și nici chiar lunare), eu având și alte treburi (între care, pe primul plan, se află revista Litere, fără a mai vorbi de activitatea la catedră). Probabil prin ianuarie voi mai fi prezent, cu un eseu despre G. Bălăiță. Au existat și perioade de colaborare mult mai intensă. Din aceasta a rezultat o bună parte a sumarului ultimelor două cărți publicate: \"Chipul și Oglinda\" (2005) și \"De la clasici la contemporani\" (2008).

Cartea despre Mircea Nedelciu este o apariție salutară. Cuvintele lui E. Negrici de pe copertă reprezintă o recomandare de netăgăduit, dar eseul în sine, rezultat dintr-o lectură aplicată și extrem de pătrunzătoare, se recomandă ca atare. Am, totuși, de făcut o observație (sau, mai exact, de exprimat o nedumerire): mi se pare că în textul lui Negrici de pe copertă s-a strecurat o eroare de lectură (a celui care a procesat); cred că e vorba de un réalisme sans rivages (conceptul lui Roger Garaudy), iar nu de un réalisme sans visage (sintagmă pe care eu, cel puțin, nu știu de unde s-o iau); de altfel, și din context mi se pare că suntem trimiși la Garaudy...
Dar acestea sunt simple detalii. O să particip cu multă plăcere la evenimentul lansării.

Generoasă, ca de obicei. Dar și pătrunzătoare în observații. Preaplecate mulțumiri!

Personajul din \"Concert...\" nu se numește Ada Mazu, ci Ada Razu. Există, la noi în literatură, și o eroină numită Mazu (Daria), dar la Sadoveanu...Altminteri, eseul e foarte documentat, ca de obicei.

chioară în versuri. Care mai e și cacofonică...

comentariu, Valeriu. Totuși, \"mizericordioasă\" trimite pe la Caragiale...Intertextualitatea, bat-o vina! Va mulțumesc tuturor (și celor care nu fac comentarii) pentru interes.

foarte amabili toți trei (nu spun că și pătrunzători în observații, ca să nu pară că vreau să vă măgulesc). Mulțumesc pentru steluță. Aș observa, totuși, că problema \"atârnatului\" de poezie e de la Al. Philippide (pe care-l citez, ca și pe Arghezi și Eminescu; n-am știut cum să utilizez, aici, italicele, așa că am scris citatele cu majuscule).
Cu prietenie, T.

Un poem frumos, grav, plin de imaginație lirică. Versurile ultime trebuie puse în legătură cu prima strofă, pentru a le feri de diminuarea semnificației și de eventuala impresie de rezolvare facilă.

în stilul unui St. O. Iosif naiv. Așadar, un text epigonic. Deși, poate, e exagerată apropierea de Iosif. Aici e vorba de un epigonism fără modele...

N-a fost în intenția mea să vă rănesc. Nu scriu critică literară și nici nu fac comentarii ca să provoc drame. Puteți să nu-mi luați în serios observațiile. Dar puteți să le și luați, încercând să vă decantați stilul critic. Asta nu înseamnă că-mi retrag observațile. Sunteți un om foarte cultivat și suficient de documentat. Dar textele dvs. suferă, înmtr-adevăr, de prolilxitate, ca și de o anume indecizie a opiniei personale. Aveți, însă, probleme și cu observațiile de detaliu. Iată, de pildă, chiar în textul de mai sus spuneți că memorialul lui Alecsandri \"Călătorie în Africa\" e \"un fel de povestire romanțată\". Nu vă supărați, dar bănuiesc că n-ați citit textul. Romanțate sunt acolo doar două povestiri \"înrămate\" (ceea ce-l face pe G. Călinescu să socotească scrierea ca fiind alcătuită pe principiul \"Decameronului\"). Este vorba despre \"Muntele de foc\" și \"Cel întâi pas în lume\"; scrise, de altfel, și chiar publicate separat, anterior călătoriei propriu-zise. Partea care e însemnare de călătorie este însă excepțională și deloc siropoasă.
Dar nu vă caut nod în papură. Încă o dată: puteți să nu țineți cont de observațiile mele. Dar puteți să și țineți (ați văzut că și Alina face niște observații de bun-simț cam în același spirit), mai ales că am bănuiala că aveți tot timpul în față spre a vă reorienta. Ar fi și păcat să n-o faceți.

Deși aflate (după cum am mai observat) sub semnul lui Sorescu, aceste po(h)eme ale lui Petruț sunt o pată de culoare pe acest site, unde, printre texte remarcabile, întâlnim și multe altele anoste, mimetice (cu adevărat), anemice, confuze și chiar aberante. Poemul de față este animat de un umor sănătos, rustic în sensul cel mai bun al cuvântului.

Un text foarte bine scris, cu observații la obiect (dar și depășind, grațios, obiectul), reușind să echilibreze interesul față de poetă cu cel față de autoarea cărții și a traducerilor anexate. Stil fluent, agreabil, personal...

Te felicit pentru sinceritate, pentru bunul-simț și pentru felul tranșant în care caracterizezi aceste obositoare eseuri sau studii ale domnului Dragoș. Sunt niște texte cu adevărat inutile, care n-au nicio țintă. De altminteri, abundența de citate din alți critici arată că dl Dragoș nu prea are ceva nou de spus. Este un profesor dominat de bibliografie și aproape că-i compătimesc pe elevii săi...Probabil că-și va lua doctoratul, dar nu știu dacă asta are vreo importanță...Ceea ce face domnia sa este, ca să-l citez pe vechiul meu prieten Alex Ștefănescu, \"ceva ce seamănă cu critica literară\".

Incipit hazardat, nepotrivit cu morga retorică a studiului. Care studiu este destul de didactic, deși documentat. O expunere de nivel mediu, marcată de numeroase platitudini și de vehicularea unor locuri comune ale receptării autorilor luați în discuție. Sunt (cele din serial) studii sau eseuri pletorice, vorbărețe, firoscoase, care pretind a impune o receptare nouă, dar, până la urmă, nu aduc mai nimic nou. Stil greoi, prolix...

Interesant e că, deși textul începe ezitant, el capătă, treptat, ritm. Păcat că e haotic și contradictoriu. E nevoie de o mai atentă decantare a ideilor (și, desigur, a expresiei lor).

Un text în care putem găsi câteva idei, dar din care poezia lipsește cu desăvârșire. E și situația altor texte în versuri ale acestui autor.

Textul de mai sus nu este, evident, un eseu. E vorba doar de niște note de lectură sau, mai bine, de niște impresii. Sprintene, agreabil formulate, dar nu mai mult. Ele ar putea deschide, totuși, până la urmă, drumul către eseul propriu-zis...Pe de altă parte, însă, nu e obligatoriu ca toată lumea să scrie eseuri. E nevoie și de texte precum acesta, mai ales în lumea noastră grăbită.

rețeta după care scrii a dat aici roade frumoase. Micul insert livresc este foarte potrivit (ceea ce nu se intâmplă întotdeauna în textele tale, cărora le-ar trebui mai multă varietate a trăirilor și, desigur, mai multa varietate stilistică). O poezie oarecum \"făcută\", dar făcută bine. Liviu Nanu a intuuit corect atunci cand ți-a acordat steluța roșie. Adaug și eu una galbenă.

ai dreptate...