Tudor Cristea

Mai întâi vreau să le mulțumesc tuturor pentru accesarea acestui text, pentru comentarii și pentru steluțe.
Și acum despre Basarabia, care e locul de unde mă trag, prin mamă. Am fost, la jumătatea lunii trecute, la Chișinău, la Bibioteca \"Târgoviște\" (care a împlinit 15 ani) și la Uniunea Scritorilor (care a împlinit 90). Cunosc mai mulți scriitori, între care Mihai Cimpoi, președintele U.S. din Moldova, care e colaborator permanent al revistei pe care o conduc și care vine, periodic, la Targoviste, cu ocazia unor manifestări culturale (cum ar fi Festivalul de literatură \"Moștenirea Văcăreștilor\" sau Festivalul \"Crizantema de Aur\" - au și ei, la Chișinău, un Festival al romanței numit \"Crizantema de Argint\"),însoțit de alți câtiva scriitori moldoveni( Iulian Filip, Ianoș Țurcanu, Vasile Romanciuc și alții). El a fost prezent la înmormântarea poetului și a cuvântat, alături de președintele Academiei de Științe, Gh. Duca, și de poetul Nicolae Dabija. La ceremonie au fost prezent și primarul Chișinăului, Dorin Chirtoacă,dar și alte personalități moldovene. De la noio, vicepreședintele US, V. Vosganian și președintele Academiei (care a cuvântat oarecum confuz)...
Apare întrebarea de ce Păunescu e mai apreciat în Basarabia ca la noi. Eu răspund (deși e foarte complicată problema, dar să încercăm a tăia nodul gordian): din aceleași motive pentru care și Paul Goma e mai apreciat acolo.
Am fost acolo și cred că am înțeles ceva: în Basarabia, tensiunile se creează nu neapărat între comuniști și necomuniști (deși partidul lui Voronin e taxat de comunist), ci între românofoni și rusofoni. Acolo, când spui comunist, spui rusofon și adept al Moscovei. Prin urmare, fiind naționalist, Păunescu nu poate să nu fie iubit, pentru că basarabenii îl iubesc și îl apreciază mai mult pe Goga decât pe Bacovia, iar la ei Eminescu e un zeu.
La noi, unde toți cei care au condus țara în ultimii 20 de ani au fost comuniști (deși se dau fete mari - și nu mă refer doar la cei din structurile superioare, ci la toți, până la ultimul director dintr-o școală sătească) s-a declanșat, în procesul luptei pentru putere și posturi, o luptă murdară în care ideea că ai fost comunist, că ai slujit regimul Ceaușescu etc. a devenit armă de luptă. S-a creat și un termen incriminant (pe care, vai, îl utilizez și eu): național-comunism/ comunist. De aici, acea caricatură care a fost condamnarea oficială a comunismului, făcută, de fapt, de foști comuniști sadea, care i-au incriminat pe alții (între care, Păunescu) ca foști comuniști. A se citi, pe net, în ACUM:TV, ce scrie Tismăneanu despre Păunescu!
Sigur că Păunescu a fost un patriot și un mare român, un mare iubitor de Basarabia și de România Mare, dar vă atrag atenția asupra unui lucru: nici în Moldova ideea Unirii nu e susținută de toți cei care susțin ideea românității. Și asta, din motive care s-ar putea să ne pară meschine. Dacă ne-am uni, președintele Uniunii Scriitorilor din Moldova ar deveni președinte al Filialei Chișinău a USR, iar președintele Moldovei ar deveni prefect într-un județ. Asta ca să dau doar două exemple.
Ideea Unirii e sublimă, dar, pentru moment, Moldova (care e, în realitate, o Basarabie ciuntită, cu Sudul și Nordul date de Stalin Ucrainei, e preocupată de ideea românității. Și mi s-a părut că au rezultate: elevii basarabeni din școlile românești vorbesc o limbă mai literară decât elevii români! I-am auzit eu însumi.
Râmânia Mare rămâne, din nefericire, un vis depărtat. Pe care și eu l-am visat întreaga viață, ca și Păunescu. Doar că el ni l-a și revelat!

Tamara, scuze că polemizez aici cu Mădălina.
Mădălina, vreau să știu și eu care e acel dicționar conform căruia UȘURÃTATE și UȘURINȚÃ pot fi folosite ca sinonime. Până aflu, precizez că nu e adevărat. Că rezultă din context ce vrem să spunem, asta e altceva. Și la Pristanda, când spune \"renumerație\" în loc de \"remunerație\", sensul rezultă din context. Asta nu înseamnă, însă, că el vorbește corect. Punct.

Aș mai face o observație, pentru a susține ideea ca textul dnei Slavu nu e o parodie. Anume că, în felul în care a procedat dumneaei, s-ar mai mutea scrie, pornind de la textul lui Blaga, numeroase "parodii", care s-ar putea intitula. "Țărani bolnavi", "Muncitori bolnavi", "Ceferiști bolnavi", "Polițiști bolnavi", "Politicieni bolnavi" ș. a. m. d.

Culmea e că toate acestze "parodii" s-ar putea obține operând mici schimbări în textul de mai sus. Iată un exemplu:

Tăran(i) bolnav(i)

Declar printre lacrimi:
țăran sunt, pe bune,
Dar munca-i cumplită,
de nici nu pot spune.

Mi-e coasa o spadă
ce zace în teacă;
De ea cin' mă-ntreabă,
cuvintele-mi seacă.

În gând îmi răsună
un ritm de manele,
Am ceață sub pleoapă
și-nscrisuri pe piele.

Ce nașpa-i la muncă,
pe-așa o căldură!...
Mai bine-i la umbră,
când somnul te fură!

Oftez printre lacrimi:
țăran sunt, pe bune,
Dar munca-i cumplită…
mai mult ce pot spune?

Ador băutura,
și viața cea faină...
Paharul de votcă
ascunde o taină!

Și tot așa, cu celelalte variante, după calapod!
Nu?

Rostire frumoasă, vag persuasivă. Dar poate ar fi fost mai bine \"În una din zilele...\". Poate sunt și câteva cuvinte în plus (ceea ce ar sugera necesitatea unui mai atent lucru pe text). Se creează, însă, starea lirică. Ți-aș acorda, totuși, o steluță pentru încurajare, presimțind că ai resurse poetice.

Ariana, din text se înțelege, evident, că sunt necesare trei texte. Verbul "însumând" ar însemna că, reunite, ele nu trebuie să depășească 8 pagini. Din experiența mea de vechi membru al juriului (deși mai ales la secțiunea poezie), îți pot spune că depășirea numărului de pagini "însumate" nu va avea repercusiuni asupra unui concurent de valoare.

"indiferent dacă sunt membri ai uniunilor de creație sau au publicat volume de autor"... Eu personal am pledat ani la rând pentru așa ceva, înainte nu erau admiși decât cei care nu erau membri ai unor uniuni/ societăți de creatori și nu publicaseră volume. Or, se știe că ambiția unor părinți mândri de talentele odraslelor face ca progeniturile să publice volume și la șapte sau paisprezece ani... Pragul de 40 de ani mi se pare rezonabil.

Cine naiba a admis tâmpenia asta de text, care mutilează poezia lui Coșbuc?!

Un text drăguț, ușurel dar agreabil și plin de haz. Cu observația că bibilica nu e deloc fragilă, e o pasăre foarte viguroasă...Și are carnea tare și închisă la culoare...

Domnule Ștefănescu,

Tocmai voiam s-o trimit pe dna Slavu la comentariul dvs. anterior, dar bine că ați trimis-o dumneavoastra.
Da, admit nuanța privind spusa dlui Viorel, deși parcă lucrurile n-ar sta chiar asa. In sfarșit, orice om avizat știe că, chiar dacă nu e un foarte mare poem, "Cântăreți bolnavi" este un text definitoriu pentru expresionismul blagian și-l încadrează pe poet mai limpede în "poezia amurgului".

Fiindcă dna Slavu a dat un exemplu din matematică o să-i atrag atenția că eu, compunând o alta parodie, "după calapod", am incercat să utilizez o metodă care e folosită și în matematică, dar mai cu seamă în logică (însă și în critica literară): metoda reducerii la absurd.

În sfârșit, n-am găsit că ar fi de datoria mea să explic aici ce este o parodie, pentru asta există dicționare de termeni literari și, mai ales, culegeri de parodii - și e bine să mergem la cele în care suntem siguri că ar Mfi parodii, precum ale lui Topârceanu sau Marin Sorescu...M-am limitat la a spune de ce textul doamnei nu e. Apreciez, totuși, faptul că nu și-a pierdut integral umorul în răspunsul dumneaei, lucru care s-ar fi putut întâmpla, știut fiind că așa se întâmplă de obicei cu umoriștii, imediat ce vine vorba de ei...

Măi dle Viorel Vrânceanu, matale, cum se zice pe maidane, nu prea le ai cu poezia, de vreme ce comiți nu blasfemia, ci măgăria de a dez-aprecia poezia lui Blaga în felul respectiv. Ai fost, probabil, în perioada școlaritații, care e cea mai indicată pentru lectură (pentru că, mai apoi, omului încep să i se împuțineze neuronii, ceea ce mata dovedești cu prisosință), așijderea școlerului din parodie.

Asta-i una!

A doua ar fi că primele strofe ale textului blagian au fost scrise cu oarece greșeli. Corect e așa:

"Purtăm fără lacrimi
o boală ÎN strune
și mergem de-a pururi
spre soare apune.

NI-E sufletul spadă
de foc stinsă-n teacă.
Ah, iarăși și iarăși
cuvintele seacă."

Iar a treia ar fi că parodia e de tot slăbuță și, de fapt, nici nu e o parodie ci un soi de cronică rimată care are în comun cu textul de la care pleacă doar câteva cuvinte ("lacrimi", "spadă", "răsună", "taină"), precum și ritmul și măsura versurilor. Nu are, însă, nimic din idee, din spirit și din sentiment. Altfel spus, alăturată textului parodiat, parodia doamnei stă întocmai ca nuca-n perete...Nu-mi explic premiul obținut decât prin faptul ca ne aflam la Vișeul de Sus, unde, ca și în cel de Jos, premiile se dau cum se vor fi dat, că altminteri se ratează "acțiunea"...

Deși autorul nu e deloc blond, face acordul între subiect și predicat precum cea mai blondă dintre blonde:
"Ei I-A trecut, se spune,
Prin cap, de dimineață,
Mai multe GÂNDURI bune...
Și-un țurțure de gheață." (s.m.)
Așa că, vorba poetului (ghici care!): "decât să râzi de alții, mai bine râzi de tine!!

Evident că sunt o natură ludică, altminteri n-aș fi prezent, la vârsta mea, pe un site de literatură. Scriu, accidental, chiar și epigrame. Dar mai ales la adresa mea. Precum asta: Lui Tudor Cristea, al cărui volum de critică literară \"Partea și întregul\" s-a vândut la un preț bunicel:
Mă uit și eu așa, ca blegul,
Văzând cu cât se vinde cartea:
Nu știu câți bani face ÎNTREGUL,
Dar autorul și-a luat PARTEA...
Acum, dacă am discuta această epigramă, ar fi culmea să aducem în discuție valoarea cărții, indignându-ne că e bună, dar a fost ironizată...
Cam așa s-a pus problema și cu \"chiorul\" lui Sorin. În loc să se aprecieze jocul de cuvinte, a apărut indignarea nutrită din simpatia față de \"andrisant\".
În acest sens, și epigrama \"Celor care au votat cu...\" mi se pare agreabilă.

Primul banc despre Obama l-am auzit a doua zi după ce a câștigat alegerile. Poate că a fost creat in România, nu în America, dar asta contează mai puțin. Bancul zicea că timp de patru ani toată America va lucra la negru...Jocul de cuvinte e foarte asemănător cu cel utilizat de Sorin.
Asta ar fi una. Cealaltă ar fi că, făcând observația pe care am făcut-o, am încercat să văd dacă patimile politice sunt mai mari decât cele literare. Din păcate, după cum se vede din reacțiile imediate, sunt. Or, pe un site de literatură, lucrurile ar trebui să stea exact invers...

Nu mi-am închipuit ca băsiștii agresivi să se arate și pe-aici! Și să ne spună că e verde, când, de fapt, e portocalie. Adică...groasă...Poanta epigramei e plină de umor. Pe de altă parte, epigrama poate fi nu doar o pișcătură, ci și expresia unui năduf. General.

Am publicat \"Gastele salbatice\". Am incercat sa trimit revista in format pdf, dar am impresia ca adresa nu mai e buna.
Proza continua sa fie interesanta.

comprehensiv, scris într-un moment delicat. Puține volume ca al lui Ion Zubașcu reușesc să valorifice convingător (artisticește vorbind - dar ce groaznic e să numim astfel lucrurile!) o experiență de viață limită. Adică o experiență de moarte...

Într-adevăr, un text jalnic...Autorul ar trebui să-l șteargă (nu doar de aici, dar și de pe propriu-i calculator). Dacă-l consideră, evident, mai mult decât o fișă de lectură de uz didactic (am înțeles că e profesor de liceu).

Am citit toate textele postate, dar m-am oprit la acesta în mod special. In ansamblu, cele cinci texte dovedesc o anume experiență a scrisului (evident, incipientă), multă sensibilitate, dar și o bună stăpânire a limbii. Nu sunt texte agresive, \"minimaliste\", dar nici nu e neaparat nevoie sa fie. Depășesc însă, mi se pare, condiția în care au fost așezate - aceea de texte de ATELIER. Ceea ce nu e o nenorocire (așezarea lor aici), pentru că esti foarte tânăr și vei îndrepta chiar tu lucrurile, perseverând.
Textul de față este, probabil, cel mai bun dintre cele cinci. Un text cu frazare sigură, cu o idee pregnantă, subtilă și bine condusă. Poate finalul, un pic prea blagian, ar scădea un pic textul. Nu pentru că e blagian, ci pentru că în loc să creeze o flamă, generează o luminiță. Dar, încă o dată, e un text foarte promițător, asupra căruia încerc să atrag atenția.

Nu te crispa, Ioana, că nu e cazul. Oricum, Ghilimescu e un vechi client al materialelor de acest fel din \"Litere\". Ia textul ca literatură, daca altfel nu-ți convine. În orice caz, l-am reținut în volumul meu de publicistică, pe cale de a pleca la tipar. Acolo Ștefan al nostru, care a avut tupeul de a-l acuza (fără probe) pe Mircea Horia Simionescu că ar fi fost omul Securității, apare în mai multe locuri. Unul dintre textele care-l privesc se intitulează \"Mielușelul turbat\".
La mulți ani lui George!

excelentă cronică \"în doua ape\".