Traian Rotărescu

Chiar vultur stimfalian de-ai fi, Rănind, cu lănciile-ți pene Păduri de suflete vii, Lesne nu-ți va fi să afli Rășina sincerei căințe!

Aș fi vrut să am un dinozaur dresat Când treceam (pe un drum povârnit) Pe lângă biserica din sat. Un semn doar să-i fac, Și limuzina preotului Să dispară între fălcile lui, imediat. Deși

Amaru-mi râs înăbușit Tăcut se-nalță din mine: Puzderie de vorace libeluli Ce se reped să prindă Fulgerele sfâșiatei nopți!

E prea multă aglomerație În aceste tramvaie Care circulă Printre sprâncenele mele.

Faptul că genunchiul tău Chiar se încadrează Într-un peisaj minimalist, Nu are legătură cu Neplăcuta venire a toamnei, Nici cu faptul că ești Absolventă de „Hașdeu”. We can also Leave the

Deseori, bărbaților nu le pasă dacă un singur scuipat de-al lor fertilizează, la întâmplare, o ceată de danaide, Cât, ridicând capul în momentul imediat următor, zborul ascuțit al

Undeva, Dincolo de bărbia ta de fildeș, Se întind, Ca în labirinturile anticei vile tiberiene din Capri, Alte alei uitate. Unele sunt presărate Cu flori uscate de portocali și tocuri rupte. Pe

Sunt firul de iarbă ce gâdilă vagoanele mărfarului dar nu pot sculpta norii fumați de statui. Vipera nu mai mușcă: bere la dozator oferă colții ei -doi lei paharul. Uite că plouă,

Acul închipuirii mele Atâtea stele-a-mpuns pe broderia nopții... Dar câți ochi nevăzuți Orbit-am oare, A stelelor lumină slobodă Prin cerul perforat ca s-o revărs?

Þi-au murit ochelarii de foame. Din oasele lor mi-am făcut patine. Alunec când pe Siret, când pe Vltava. Mânerele geamantanelor noastre, ții minte, Așa ponosite, ca de obicei, dar tot cântaseră

Stâncile arsului deșert Cu mult sunt mai nefericite Decât calotele glaciare; Căci ele nu se pot topi În elementul care le-a creat, trecând sub altă stare. Și-asistă astfel, neclintite, La

Și anul ăsta A venit 1 martie. E frig. Multă înghesuială de suflete, ca de obicei. Femeile necunoscute așteaptă la marginea mulțimii, ca niște flori suculente de zambile peste care doar unii

De ce un arbore-aș răni, Numele scrijelindu-ți? Numele tău,doar unduirea lină, Imperceptibila,abia ghicita,blândă, Sub unda

Este sclav cel care nu-și poate exprima gândurile spunea Euripide. Tu poți. Nici ghioceii nu pot fi restricționați cu „Lorde's Bondage Harness”; Ei vor continua să răsară oriunde, inclusiv în

Mi-am văzut sfârșitul, într-o picătură de chihlimbar, În timp ce vizitam muzeul \"Antipa\". Acum câteva zeci de milioane de ani, moartea mea fusese deja cuprinsă de acea rășină. Stai puțin, adică

Am ajuns Să-mi pară rău că mă îndrăgostesc, Ca după răceala căpătată De la acea ultimă gură rece de fuze tea luată din frigider De la care nu m-am abținut. Cu toate astea, Nu mă

Ce greu e să încerci să înfigi o umbreluță de înghețată Cubano într-un muc muratti. 1) Carlsberg. 2) Leffe brună. 3) Holstein (doubtful) Nu-mi dau seama în care sortiment omoplații tăi ar fi lăsat

Deasupra mea, nehotărâtul soare s-a decis, Nițel cam șovăielnic la-nceput, Șuvoiul razelor cernite prin frunziș să și-l retragă înapoi, În albie, Dinspre aval către amonte, de-astă

Mănânc o piersică. Nu se va termina niciodatată, cât timp va mușca din mine.

Te-am văzut, în metrou, Stând jos, de la stația Victoriei 2. N-ai încă 20 de ani. Practici \"Hanon\" la pian, Dar nu de performanță; Se vede după venele și degetele tale albe, frumoase. Un