Toth Arpád

Ceea ce eu vă povestesc, nu știu de le mai găsesc. Când aici le-am așezat, din viu grai le-am adunat. O femeie frumușică, a rămas și ea gravidă tot trăind cu al ei bărbat, ducând un trai

Vraja glasului pădurii virgine Inima de ți-e deschisă glasului divin, Nimeni din tine nu o să stoarcă vreun suspin. Voința eului de a purcede pe cărare, Alină-n pururi, orice

Floricică din pădure Netăiată de secure, De sub brazi ai răsărit, În voiosul ciripit. Ciripit de păsărele Se înalță către stele, Din tufișul înverzit Și de rouă umezit. Un fir de apă-n

Când zorii zilei au crăpat, Eram deja sculați din pat Și privind pe geam afară, Vedeam pădurea milenară. Pe la Ghiurca la cabană Muncitorii își pun hrană Și făcând zarvă mare, Se pregătea

Atunci când soarele apune Într-un sfârșit de luna mai, Oamenii buni să se-adune, Bucuroși, într-un colț de Rai! Să vadă vișinii în floare Purtând rochii de mireasă, Când pe-a cerului

Copil fiind aveam și zece ani. Ce fericit eram fără de bani! Au sosit și cei douăzeci de ani, ne sărutam voioși printre castani. Dar au apărut cei treizeci de ani, aveam soție, aveam și

Moare omul și dispare Ca o ființă pe Pământ, Dar din corpul său apare, Sufletul. E lucru sfânt! Căci din inimă pornește, Trece-apoi printr-un canal, Multă lume povestește: E Shushuma cel

Sclipiri diamantine din raze de soare Sclipiri diamantine din raze de soare, Din picuri de rouă, pe-o frunză, pe-o floare, Armonie deplină din a ciripitului orchestră,

Sus pe cer lucește o stea, O privesc și e a mea, Este steaua vieții mele, Ea lucește printre stele. Oare cine mă-ngrijește, Oare cine mă ferește, Oare cine mă păzește D cine mă

De prin vremuri vechi și neștiute, De-au fost vreunii ca să asculte, Din unicul Dumnezeu pe Pământ, Aspectul matern s-a pierdut în vânt? În orice spațiu definit Manifestându-Te mereu Și-n

În spațiul dintre fulgi de nea, Stă omătul sus pe creste, Unde iarăși să ningă vrea, Ca-ntr-o file de poveste! Ninge-ncet și îndesat, Peste verdele pădurii Și liniștea iar s-a lăsat, Calm,

Inima mea e atât de încăpătoare... Te regăsesc pe o floare de lotus în ea, Divinul admiră ceea ce faci sub soare... Ca un martor, lângă tine dorește să stea! Și nu e în viață un sentiment mai

Apa încet se prelingea În lacrimi pure pe obraz, Un Univers nu-mi ajungea, Să iubesc, cât mi-a rămas! Dar anii mei se scurg ușor, Prin natură și Divin, Mi-am făurit un cuibușor, Să mă nasc

Iubirea dulce a lui Dumnezeu, Ocrotești în brațe Universul, Când spre Rai drumul ni-l expui mereu, Unii nu-i înțeleg sensul. Vânjesc spre mistuitoare flăcări, Oameni corupți, șarlatani,

Iubirea e visul oricărei vedete, Omul de iubire ar vrea să se îmbete, Să simtă beatitudinea divină, O mângâiere, o rază de lumină. Să simtă luna cea rece noaptea târziu, Soarele-n amiază în

Salcia pletoasă Când malul apei, a soarelui raze să curgă lasă, Se ridică falnică, agale, o salcie pletoasă. Frunzele i se preling în șuvițele dese, Vântul printre

Dacă vreodată nu voi mai fi, în astă lume minunată, pentru oricine e bine a ști, că v-am iubit pe toți, odată. Pe al îngerilor plai cu flori, voi pluti calm, printre culori. Dacă-n viață eu

Cânta pe vremuri o fanfară În filegoria rotundă, Duminicile înspre seară Era plăcut să faci o rundă. Răsuna urbea de cântec În toată splendoarea ei, Tineri prin vântul tomnatec, Se sărutau

Sunt aproape de Eminescu Stau chiar sub teiul lui preferat, Lângă Ciprian Porumbescu, Într-un noiembrie pe-nserat! Veronica Micle privește… Frumoasă, parcul ruginit, Statuia ei parcă

Stihurile mele se izbesc de stânci, Rănindu-se, zac în văile adânci. Luntrea timpului le plimbă pe valuri, Plutind lin, spre înalte idealuri. Izvorul lor e-o inimă curată Și i se deschide

Când Crăciunul e aproape, Îngerii de zor roiesc, De prin sferele înalte, În orice casă poposesc. Iar Iisus cu a lui ceată, Din inimă ni s-a trezit, Să topescă orice ceartă, Prin nobilul

De-ar ști să spună vreun cuvânt, Prin prezența ei: cravata, Câți oameni n-ar fi în pământ, Primindu-și astfel răsplata. Nouă, ca marionete, Ne-ar șopti doar lucruri bune. Curmând a hoției

Dumnezeu este iubire, Iubirea este adevăr, Să trăim doar în unire Spirituală-ntr-adevăr! Când acestea le-am învățat, Mama mă-ndruma pe mine, Iar de atunci m-am înălțat... Dar tot ea știe

Acum când plouă liniștit, Rămân în pat, ca să scriu versuri. Pe mine nimeni nu m-a iubit, Harul sfânt, îl am din ceruri! Arpi mă numesc colegii, Deseori sunt un om dual, Iubesc tinerii,