Poezie

Atunci când soarele apune

1 min lectură·11 octombrie 2019

Mediu

Într-un sfârșit de luna mai,

Oamenii buni să se-adune,

Bucuroși, într-un colț de Rai!

Să vadă vișinii în floare

Purtând rochii de mireasă,

Când pe-a cerului culoare,

Curcubeele se lasă!

E protecția divină

Ce-ntr-un semicerc se-arată,

Cu un zâmbet de regină,

Pe cupola ei bombată.

Da cât suferă pământul...

E permanent exploatat,

Arșița, gerul și vântul,

De-atâta timp l-au maltratat!

Dar e umil și rezistent

Și ce vremuri o să vină...

Dar cel mai sadic oponent,

Îi e omul cel cu vină!

Oamenii nu se potolesc...

Dar se miră toată lumea

Când unele dealuri pornesc

Și vin la vale aiurea!

Când se-nfurie pământul

Ne-amintim de-a lui candoare,

Cutremurul, apa și vântul,

Schimbă a vieții culoare!

Inocența e furată!

De ce lipsesc cei șapte ani?

Moralitate-a e uitată,

Și transformăm totul în bani!

Când soarele ne-ndrumă,

Pământul ne dă bucate...

Dar unii prea mult consumă,

Deși ne dă pe săturate!

001.152

Toth Arpád. “Atunci când soarele apune.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/toth-arpad-0009735/poezie/14141745/atunci-cand-soarele-apune

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.