TOMUS MIRCEA HORTENSIU

Din farmecul ochilor tăi ce mi-au fost viață în zile însorite au rămas văpăi și doruri ne-împlinite. Și e târziu în suflet și of cu of se-îndeamnă, deși aștept un semn ce chinul îl

Văile-mi șoptesc Vara-n viers voios și duios, când dau drumul pasul și-n crâng mi-aștern masul. În șoaptă-mi trezesc sufletu-mi ce zace până să vin încoace. Îmi șoptesc prin fagi cât îmi

Simt un impuls de har ce Tu mi-l dai în dar și-n alambicul creației mă cufund, pulsând în miezul clocotitor al inspirației. Iar eu, din imboldul Tău, Dumnezeu, cu toată ființa mă

Cânt! Dar poate spune totul un cuvânt? E-atât de scurt în vers și-i frânt... Nu-ți sugerează plin nici chiar un singur gând. De-aceea te implor, te rog,plecat, să ai răbdare: azi încep să

În clipa nașterii fierbinte Se-adună strigătele, Chiotele, Veselia, Sudălmile, Râsul și plânsul, Și vaietele, Visarea și-oftatul Și scrâșnetul dinților,aspru. Se-adună toate Dincoace și

Din adâncul codrilor,aprinse, Unde luna-și țese raza lină, Șopotesc prin noapte și suspină Dor, tristețe, jale-n brațe prinse. Dorul zburdă însă peste culmi, Trimițând în piepturi lungi

Cuvântul să-l despic cu sabia aș vrea, S-arunc cu el în părți, ca ciocli să-l mănânce Și pasul să mi-l port pe-acolo pe-unde-aevea Nimic să nu arate că el se poate frânge. De mult speram ca-n

S-au adunat pe creasta falnică a vieții, de-atunci, din prima oră-a dimineții, când ți-a trimis din-naltul cerului al vieți-oftat, s-au adunat ani veseli, ani senini și plini, ani triști, cu

Aș vrea și tind dar nu sunt Prometeu... Sunt doar un fruct al secolului meu. Nu pot, nu vreau să fiu un simplu fariseu. Ca să devii ce nu ești nu e prea greu. N-a fost de-ajuns c-am fost

Ieri visele mele erau dorințe necoapte. Astăzi două zburdă prin lunci în dimineți senine ca două luciri de soare pline. A treia e-o flacără ce-mi crește în mână aprinsă de vâlvătaia

Era parcă ceață...o ceață de neguri ce dur stăpânea întinsul de-argint. Eram schingiuiți de foame și friguri... În față ne-apare un vechi labirint. Deodată ceața s-a spart,dispărută, gonită de

V-au unit prin cuvinte pentru-aducere-aminte că de azi înainte sunteți unul pentru altul pe veci,ca și-universul, tu,soț,iar ea,soție, și să vă fie-n viață prilej de bucurie iubirea și

Cuvinte alese culese din Sfânt Isus, sfinte cuvinte spuse și scrise cu dor nespus. Veste pe creste dată în dar sus,la Calvar, iubire-n simțire și-n pomenire din Sfântul

Eram acolo la apus în Munți Stâncoși- pământ străin, dar divin. Priveam de sus când,alunecând, spre hău m-am dus... Dar mâna ta hotar s-a pus și m-a oprit pe stâncă,sus, doar brațul

Va fi o zi frumoasă, o zi neașteptată, o zi când câmpul poartă ecou de nostalgii, va fi o zi când versul se va preface-n șoaptă și ascultat va fi. Iar șoapta va străbate distanțele

Văzut-ai cerul înserării Pe malul clipelor uitării În iarba grasă de pe câmpuri Întins,cu ochi-ntredeschiși,pe gânduri? Ai înserat vreodată vara Stând pe pământul cald ca para Întins,cu

Întins pe-al sevei leagăn, îți sorb trăirea milenară, simțind puterea pe care generos o dai celor înmuguriți pe-acest crâmpei de plai. Întins, cu fața către altar de

Intră necontenit Timpul pe poarta zorilor, adus din infinit pe aripa cocorilor. Se scurge ne-ncetat de pe culmi pe roase creste și, învârtind prin spațiile sale mănunchiuri de materii

Tu țeși pe caiet picături ce-ncearcă refrene și cântă când fals, când armonic, frânturi și-ți pare că banca e strâmtă. Trec duși pe umere anii în clocotul lor

Când urc sus,pe vale, Pe cărări,agale, Susurul de ape Vine să m-adape Și să-mi răscolească Dorul,să-l trezească. Urc să-mi dăruiască Inimă frățească Soarele de vară, Frunza cea

Ies în balcon În fiecare seară Și privesc pădurea De lumini vibrând... Atunci mă-ncearcă-ncet Un gând Ce pleacă de aici, Din betonata tindă, Spre apa neînțelesului Mureș... Și