todor adrian

Ma dor varstele imature ale suferintelor de care sunt dependent. Cu ochii socati, scaldati in frigurile ce ma bantuie, am privit acea seara in care mi-am cheltuit sentimentele pe datorii colturoase,

fiecare timp ce-l parcurg, ceasurile stau in contratimp, sfartecand minutul, cad ingeri nerotunjiti la aripi si demoni surad nesigurantei firii mele, poftind demonic la resturile

exista jocuri, scrise-n anotimpuri lente, cand frunzelor nu le mai ajungeau culoarea cand marea se revarsa in indoiala, din vertebrele secundei asteptand surparea. te intrebi, Iubirea? acum e

As vrea sa stiu daca existi, daca inca mai existi, asa um te-am cunoscut intr-o seara plumburie, fara perdelele meschine ale prostitutiei sufletesti. Atat de simpla, incat ma durea simplitatea ta, ma

se restrang iubirile, treptat, pline de nesiguranta, expulzand cate-o femeie in versuri infantile, caci au trait doar zile si vieti nesperate in spirala

incandescenta serii... un fum tabacic ineaca muza scrisorilor nescrise, foi condamnate sa renunte, poverii creonului mecanic. scriind haotic, neintelesurile iau forme modeland florile...

scapand firul tarziu al amintirii am parcurs coloanele asfintitului numarandu-le impar, astfel ca perechea, sta prabusita, surpata in delirul melancoliei mele.

Strig pe pervazul alienării, un nume și mă clatină fiorul toamnei, și simt fericirea agoniei, ca un preludiu sentimental în care scările se rătacesc și își reduc intensitatea și mă indrept spre

plouă în centrul seminției mele tot mai funebru de două ori devorând minutul in care se stinge-un contrast,se teme-o culoare se-nchide-un vers de tinichea între coperți mestecând ansambluri

Picuri,picuri....Ecaterina doarme, alunecându-și mâna sub somnul stătător, visând mult prea real și ochii limpeziți de agonii obscure decad sub lovitura apei, prea timid deconspiră un cuvânt să o

marginea ta:ce esti tu?O picatură de absint poetic sau un drog involuntar, strecurat în vene? sau poate e atât de toamnă afară, încât înfrunt murmurul roșiatic al cerului infrânt. întregul

Azi, dimineață când m-am trezit, ploua cu strofe veștede, căci norii își plângeau aburii morți pe pervazul ferestrei mele, într-un ritm monoton, ș-atunci am privit pe masa de lemn: dezordine,