todor adrian

Rebut

Cu tălpi demonice calc tărâmul surpat intr-o clepsidră
Pe mâini, nisip dinspre apus, moment nocturn
Mă scutură o stea lățită în galaxii spumoase
De-o daltă anonimă, eu răzvrătit în turn.

Mă zbat între lățimea clipei prea devreme, prea nepotrivit
Închis în sensul lamentabil, în turn, un ger satanic
Ferestre dezgolite, să pot privi un interior
Și bat ploile dezgustător în turnul falnic.

Un trup cristalin se ascunde cu un etaj de-asupra mea
Și bate sacadat în pragul tavanului meu
Își revendică turnul ce l-am închiriat
Și mulțumit mă roagă să mă abat de la traseu.

Mă-mpiedic de o stâncă, se cutremură peretele dinspre nord
Când ies, un curcubeu m-atinge violent
La capăt e comoara, îmi spun, dar n-ajung prea departe
De-odată-n jur doar turnuri, doar turnuri de ciment.

Se clatină pereții spre care obosesc s-ajung tărziu
Și mă târăsc pe cotul stâng, pe dreptul, pe amândouă
Se-nchide nisipul spre răsărit cu o oră întărziere,
Uitasem, s-a schimbat ora, cu un secol sau cu două.