Poezie
Dincolo de ultimul obol
2 min lectură·
Mediu
Charon își numără bănuții.
Doi... numai doi.
Oamenii au încetat să mai îngroape.
Nu fiindcă s-ar fi lepădat de moarte,
ci fiindcă pământul e prea scump,
iar sărăcia nu-și mai poate îngădui nici măcar un petic de veșnicie.
Charon privește rugurile
dincolo de Styx.
Din fum, niciun suflet nu se desprinde.
Și înțelege că, într-o zi,
nu va mai avea pe cine trece.
Cei ajunși mai demult
au îmbătrânit în eternitate.
Acum se destramă în picături de ploaie.
Cad peste lume,
uitându-și numele,
iar această împărăție se golește
în tăcere.
Charon ridică ochii
spre cer:
— Rostește o nouă lege, Doamne!
Oprește arderea!
Trimite-mi morții
cu sufletele încă întregi.
Nu pentru cei doi bănuți...
Mi-e teamă că porțile vor rămâne deschise
și vor năvăli suflete din alte lumi,
cu limbi necunoscute,
cu alte monede,
cu alte chipuri ale uitării.
Cerul tace.
O tăcere mai grea decât un răspuns.
Din înalt cade ultima picătură.
Charon o prinde în căușul palmei.
Înăuntrul ei,
un om își amintește pentru o secundă
că a fost viu
și-i întinde un bănuț de argint.
Luntrașul își pleacă fruntea,
dezleagă barca
și așteaptă.
Poate, totuși, mâine va veni cineva.
Când și ultimul suflet
va fi ploaie,
cineva, într-o lume îndepărtată,
va privi cerul și va spune mirat:
— Ce mult plouă cu morții nimănui!
005
0
Despre aceasta lucrare
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 217
- Citire
- 2 min
- Versuri
- 47
- Actualizat
Cum sa citezi
Tipsie daniel constantin. “Dincolo de ultimul obol.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/tipsie-daniel-constantin/poezie/14206120/dincolo-de-ultimul-obolComentarii (0)
Autentifică-te pentru a lăsa un comentariu.