Tinca Mihai-Paul

Călăreților Sub copite de cai, plâng răgușite izvoare, Se scurmă noroiul sub frunzele moarte! Călărețul vine împletit peste șa, vine călare Într-un ecou al izvoarelor ce plâng, departe! Ah,

Păcatul soarelui Dumnezeu ne iubește enorm Pe noi oamenii, ființe complexe Chiar și când timpurile dorm Dând în clocot de trăiri convexe! Toate au păcate pe Pământ În galaxii, în universul

Frunzele Frunzele răspândesc peste pași Arome și culori ce respiră, Deasupra de poteci, de noi rămași Ce ne învârtim în spiră... Culorile toamnei prezintă sublim Dorul cu fiorul

Celor ce nu-nțeleg Când vrei să faci un bine Aproapelui tău, explici Te strofoci profund în sine Ca să fie totul, brici... Ei bine, unii nu-nțeleg... Se ofensează crunt Prezentului cam

Păianjenului De-o lună, mi s-a refugiat In colțul cabinei de duș Un păianjen, mic, crispat Ce mă saluta din culcuș! Din stângăcie, l-am stropit Iar dușul i-a umplut capcana: -Păianjen

Ce voi fi? Ce voi fi în lumea cealaltă Când nici în asta nu știu ce-s? Mare, cer, toate laolaltă Sau nimic ce poate fi-nțeles... Voi fi sâmbure, sau lacrimă Dor, mireasmă de visare,

Furtul Unghiile apusului zgârie cerul, Cu dâre risipite îmi desfată Privirea veselă și cad deodată Frunzele ruginii, cu gerul... Roșul apusului scuipat în frunze Croiește în inimă un

Ghiontul Se pleacă paiul uscat după soare Apune și vântul peste frunze tiptil Un fluture chiaun de frig moare În sonor desprins parcă de pe vinyl... Pașii mei răsună des prin frunze, De

Insula De insula pe care stau mă tem, De tragicele clipe ce suspină, Soarele ce se deșiră, un ghem Mă uscă-n rădăcini și la tulpină... Când stelele se întrec în galop Pe fruntea mea cresc

Strugurii Strugurii se desfată în lumină, Apun în gura plină de apus, Trezesc gusturi ce se combină Brusc, te simți lângă soare, sus... Strugurii sună divin când ciorchinele Este strivit de

Moment Stropii mici cad în bălți precum gloanțele în piruete care pătrund prin ținta neputincioasă, verticală și deja mult prea găurită... Cerul are culoarea obrajilor care nu au văzut

Trezirea M-am trezit împletit în pletele unei dimineți pufoase, Cu ciripit de păsărele și soare pe buzele crăpate, Cu simțiri de atingeri suave dogorind de frumoase, Prevestind o nouă zi, cu

Dacă te-ntrebi vreodată Dacă te-ntrebi vreodată unde sunt, Sau de sunt bine, ori mi-e frig, Să știi că m-am făcut cârlig Și n-am nici pâine, n-am nici unt... Să știi că-mi râde toamna

Acoperișul Acoperiș îmi erau petale de liliac Iar îmbrățișarea îmi sorbea rouă... Pe bolta curcubeului îmi erai un ac Ce ținea toată floarea liliacului, în două... Acoperiș îmi erau

Hopul Soarele a putrezit în apus, Greierii răgușesc spontan, Vreau să parcurg drumul opus Strivind musca fricii pe tavan... Golesc pahare imaginare de vin Pe care îmi place imaginar să le

Hoț de paradis Soarele slefuiește lin sânii trandafirii Pe lângă marea îmbătată de albastru... Apun pe la amiaz gândurile pământii: -Doi pescăruși, călare pe un monstru... Clipa seacă

Am tatuat pe valuri Am tatuat pe valuri câteva cuvinte Ca rostite să devină vorbe de val, Pe maluri și pe pietre să fie auzite Trezindu-ne pe toți de prin spital... Am tatuat pe valuri

Acuarelele Acuarelele scriu pete mânjite, Pe tarlale sunt flori ofilite, Sus pe cer, luna cerșește iar Sărutarea mea, e în zadar... Acuarelele descriu forme subtil, Se-aude un cântec pe

Foamea de paradis Păsările vorbesc cu Dumnezeu Mai mult decât o fac eu în rugăciune... Deși aș rage de durere ca un leu Soarele din mine încă, nu apune... Trezit de ciripituri în potop

Cetina Arunc zăbala zilelor apuse, Te-arunc, că m-ai înșelat Mi-ai smuls gândurile duse În suflet nu m-ai păstrat! M-ai aruncat ca o coajă de banană Ca o conservă fără conținut Ca un

Nu mai este aceeași clipă, Când luna ciobită scuipa liniște De îngropa cu farmec toate gândurile... Iar moartea părea ceva într-o cutie de chibrituri, Subțirele, un șir neterminat de vieți

Gânduri, idei În soarele putred pictez gânduri umbrite, Lasouri tot arunc spre raze rătăcite... Pe tine te văd vag, udă, pe spate aburind Mă-ntreb pe loc, ce-i fi putut pățind? Cu perii să

Vino să vorbim cu focul Pentru sărutul ce nu mi-l mai dai, Pentru speranța ce n-o mai ai, Pentru cât de frumos a fost totul: -Vino, să vorbim cu focul! Pentru lopețile ce sapă din

Brazii Sub cerul ca un spate de-armăsar în galop Priveam la brazi – săgeți spre Dumnezeu, Iar ochii-mi umeziți, curgeau strop cu strop Cu gândul spre-un ansamblu bine-greu! În muntele ce m-a