Țenche Mircea

În fiecare zi așteptai o scrisoare Dar niciodată nu o citeai, Tu vroiai trandafirii în mare Eu măsuram linii de tramvai. Cu sunete sparte și spini Te-am regăsit în pădure, Acum visai doar la

Amintirea ta, mă întâlnește Unde mintea mea, te găsește Aș da, o mare cu pește Să te pot vedea, zâmbește! Gândurile fug, cu părul tău Sufletu-i pe rug și arde,zău! Eu ajung, în ceasul rău Și

Deasupra norilor plutesc Și gândurile-s și mai sus, Speranțele se risipesc Iar gheața stă chiar la apus. Pământul galben mă așteaptă Cu orizonturi găurite. Vreau să vânez o cale dreaptă Și

Nebun, fără frică! Afară e patul, Tu stai pe o pernă Și gândești ca racul. Nu, nu cred în cărți! Sunt scrise fără rost. Mai bine am concepe hărți Cu susul în jos.... Te vreau să-ți

Citesc în palme versuri albe, Cu litere ce vor mai mult. Zâmbete false au multe arme Eu nu mai cred, nisipul ud... Odată ploaia avea sens În fiecare zi cu soare, Am învățat să merg invers Să

Cuvintele mă inundă, Pompierii nu plătesc daune, Aș vrea să deschid o copcă Într-un suflet voluntar. Amintirile roz Au fost de fapt gri, Nu mai știi să citești Zâmbetul meu. Iluziile vin de

Dar ce abis puteam să văd? Căci lacul e pustiu. Pe cerul gol era prăpăd Și soare cenușiu. Toți greierii din lume i-am plătit Să se facă furnici, Dar ei din cântec s-au oprit Și au ajuns

Privesc în linie dreaptă Când ești în fața mea, Iar timpul nu așteaptă Să pot să-ți spun ce aș vrea... Suspinele nu apar Rămân acolo-n gând, De multe ori dispar Ca să te văd râzând. În

Până când, Zilele vor avea un nume? Până când, Pașii vor avea un drum? Până când, Zâmbetul tău va fi sincer? Până când, Anii nu vor obosi? Până când, Cărțile vor fi scrise? Până când, Te

Sunt japonez, Ucid rechini doar ca să le tai aripile, Apoi îi arunc în ocean Și prepar cea mai scumpă supă. Sunt chinez, De fapt sunt doar un bob Dintr-un sac uriaș de orez. Eu sunt fabrica Lumii ce

În lumea concretă Îmi place să uit, Cifrele tale mă uimesc, Iarna încă doarme. Aș vrea să-ți vorbesc Și să te cert în două limbi, Cu argumente puține Iar tu să mă contrazici Cu

Eu te-am văzut căutând comori În ape putrede, nu mori Tu m-ai căutat doar pe pământ Și ai găsit tot ce nu sunt. Acum am doar o barcă Pentru oamenii ce mor, Să nu îmi spui că Vrei și tu, să-ți

Noaptea pare că te întreabă: De ce vrei să fugi de tine? Te admiră o lume întreagă, Doar tu știi că nu ți-e bine. Zâmbetul e mereu la fel Nu mai crede în nimic, O fantomă din castel Are un

Cumpăr viață, tu nu știi? Uite, emoțiile nu mai au sens, Privirile sunt pe ecran, Sinceritatea e un coșmar Al celor fără minte. Mintea înoată în restricții, Cuvintele sunt doar decor,

Ia ziua de azi cu tine, Să uiți de ce va fi mâine Eu știu că tu ești marea, Știi că nu mă vei uita... Ia zborul din nori cu tine, Să fugi doar între albine Eu vreau să te pot schimba, Tu-mi

Dedic cuiva această întrebare Pe drumul șters, albinele țin post. Îmi poți citi acum tu mintea oare? Sau te-ai pierdut în vise fără rost? Un cal uitat, o sanie cu pene Un vas cu sânge,

Răsărit sau apus? Toate pot avea numele tău Dacă tu vrei... Clipele le amanetez în rai, Îngerii nu au nevoie de șpagă. Florile se ofilesc în august, Bucuriile sunt peste tot, Pete de sânge

De ce mă urmărești mereu? Nu știi, răspunsul nu-l am eu? O vale lungă și uitată, Un mop ciudat și o găleată... Absurdul naște iar copii Și nu mă tem că o să vii. Noi doi și-o tufă de gard

Nu am cuvinte, vântul uită Și gândul stă înfrigurat Am desenat o lună mută Și am sperat că ai uitat. Am demoni mici, chiar și fantome Ce rătăcesc prin mintea mea mereu Dacă revii îți cumpăr

Am auzit că pomii nu mor niciodată Deși oamenii sfârșesc mereu prin a-i ucide. Cenușa lor hrănește viața Și frunzele ajung pământ. Am căutat în magazine dar nu am găsit Pomi muritori, așa că am

Cântă-mi acum tot ce tu vrei Căci noaptea e pustie, Căci glasul tău printre alei Îmi va rămâne mie. Privește fluturii în zbor, Privește în ochii mei Și vei vedea că tot ce vor, Se află doar

În camera mică nu știi ce să crezi, Inima ta se luptă să-ți spună, Despre un prinț nebun și caii verzi Dorința ascunsă după lună... Cu pași de melc sălbatic te urmez Am aruncat toate cuvintele

Codrule eu vreau să fug Unde doar lupii ajung Iar copacii nu îngheață Și mereu e dimineață. Tot ce pot eu să privesc Sunt copacii ce-nverzesc, Tot ce pot eu să atrag Sunt poveștile de