Tara Mircea Marcel

Asta e declaratia din grupa mare pregatitoare? :)

balada fluturelui fumator si bolnav de cancer... cand o citesc imi apare un zambet pe buze (baga-mi-as piciorul fin in florile gradinii), care incet incet se schimonoseste, si chiar daca ramane asa schimonosit pe fata, spre finalul poeziei ajunge un zambet trist.

Vorbeam astazi cu cineva de superficialitatea termenului \"a place\", dar pur si simplu imi place textul asta... imaginea, si modul in care e scris...asa succint, cu gust, cu repetitii comice ici colo cat sa dea gust, si de un galben blond.

nu stiu daca tanarul a fost neatent sau natura fetei ce zambeste din portelan e una mult prea fragila, si se sparge pentru a mai face pe un altul sa sangereze...

o sa recitesc textul...mi se pare atat de incalcit, felul in care descrii imprejurimile, clasa, colegii...lasa-ma sa ghicesc, un liceu unde se poarta uniforma, foarte strict, un amfiteatru unde se tine nu stiu ce concert, o sala de clasa care arata mai degraba a o biserica in stare deplorabila, poate chiar un liceu teologic?
multa liniste in text chiar daca se povesteste mult, probabil acesta e si motivul. se povesteste pe un ton rece, indiferent.
foarte placut...

la propriu ca am vazut cutia de linco in fata ochilor. da\' lasand gluma la o parte, textul e unul bun, si \"Orezul poate fi uneori o companie
Foarte plăcută!\" partea asta mi se pare fenomenala. atunci cand esti dat la o parte, si devi motivul de ras, al celorlalti, cutia ta de linco si cu orez e locul cel mai sigur din lume, si care te protejeaza, in care te simti bine.
ce amintiri i-au nastere in mine... \"rad cu cotul pe banca sa nu se vada petecul\" riscam ascunzandu-ne adevarata identitate, si radem de cei ca noi.

da... o amintire ce starneste amintiri.

O citire linistita, rece, pentru un om racit... nu stiu daca cu febra pe care o am sa ma apuc sa citesc printre randuri sau sa ma rezum la \"raceala mea\".

NU am putut sa las comentariu la capitolul al doilea asa ca il las aici. :)

ce mi-a atras atentia a fost naratorul, care pare mai zapacit decat personajul principal, care ia viata asa cum vine fara sa faca ceva anume.
atitudinea asta de nesiguranta pe care o are naratorul ii putin confuza... da\' mie imi place.
legat de personaj, nu stiu ce sa zic... putin plictisitoare. am inteles ca are probleme, dar nici macar nu incearca sa le rezolve (cel putin nu inca), asa ca mai astept sa vad ce se intampla.

am mai vazut ceva nereguli gramaticale pe ici pe colo, da sunt obosit sa le mai rescriu, da\' totusi cred ca oamenilor le plac, nu le place.

in cele din urma e doar inceputul nu? :)

O prezentare scurta, la obiect, poate in unele locuri putin lacunara, si in altele prea detaliata, usor de citit. Ce mai atata vorbareala... un inceput de roman.

stiu ca sunt greseli de tipar, da trebuie sa le semnalez pentru ca \"nu dau bine\":

\"de pe ceasul mare al peretele galben \", aici e un dezarcord urat de tot, probabil vroiai sa fie ceasul mare de pe peretele galben.

\"nu reususe\", nu reusise.

cand corectezi aceste greseli (daca o sa ai chef si timp) ar fi foarte util pentru cititor daca ai folosi diacritice.

stai sa vad daca am inteles: zilnic cauti pomul si zilnic musti din el, prima strofa si ultima creaza senzatia de repetitie, care este exprimata in strofa a doua, intreaga existenta devenind un abstrac nimic. acest nimic se identifica, oare, cu dorinta de inalt, cu visul la inalt?

multumesc pentru versuri... te pricepi bine de tot... le iau ca si un compliment :)

trebuie sa recunosc ca nu am inteles niciodata si nici nu prea mi-a pasat de cele ce s-au intamplat in lagarele de concentrare... am luat totul ca pe niste simple date istorice...au fost. si atat. sunt un ignorant prin excelenta.
dar am inceput sa vad aceste lucruri intr-o alta perspectiva, una mai galbuie sa zicem.

de un lucru sunt sigur: fumul ce iesea din imensele crematorii nu era negru, nu era gri, era galbui. cei erau incinerati erau de un galben pal, datorita infometarii. si baracile incepeau sa ia aceeasi culoare, pamantul era galbui. Imi aduc aminte de calaretul din Apocalisa, al patrulea daca nu ma insel, care venea pe un cal galbui, aducand dupa el locuinta mortilor.

trebuie sa adaug ca prima strofa atrage prin luminozitatea ei, parca totul este intr-o epoca de aur, \"pe strazi de aur\", ca mai apoi strofa a doua sa aduca cu ea degradarea galbenului, pana in stratul cel mai de jos. superbe imagini. expresive. Galbene. Si poza adauga un gust la poezie. copilul fantomatic parca a gasit o spartura in gardul de sarma ghimpata si trece prin el spre libertate. libertatea sufletului binenteles.

multumesc pentru aceasta noua perspectiva asupra celor intamplate acolo, si pentru o noua lumina asupra acelor lucruri. imi pare rau doar ca e asa de galbuie, de palida, de trista.

scuze ca lacrimez peste pagina ta virtuala, da\' si lacrimile mele sunt virtuale, la fel si rasul mea :)), ma prapadesc de ras (binenteles tot virtual, impreuna cu poetul ala ) =))

cand am citit titlul mi-am zis: \"clar trebuie sa fie ceva dramatic... ceva legat de iubire\"
doar pe a doua am nimerit-o. Poate ca titlul exprima prea multe, si deja simti mirosul mortii, singuratatea, sau poate versurile sunt pur si simplu stoice aducand cu ele o briza doar a dorintei de a fi iar doi, de a fi iar in gradina.