tania cozianu

Așa îmi închipuiam și eu, Dorin.

\"cu regret vă anunțăm că..\" :) și eu care mă gândeam cu o anume neînțeleasă încleștare la femeia aceea, Dorina-cine-o-mai-fi-fiind-și-ea.. apoi am înțeles și-am zâmbit.

.. de undeva mai aștept un semn. Apoi am să retrag textul.

Dan,

tu știi zborul dinlăuntru al păsărilor și înțelegi cum nu poți ține în ham fluturii sălbateci.
Ai deschis o usă, ai atins poala unei rochii de satin rouge sau doar ți s-a părut, ai simțit un parfum ce-ți părea cunoscut, ai stat în grădină o vreme și-ai ascultat pianul prin ferestrele deschise..
Dar știi.. în zori, în zăpadă, uneori nu mai rămân nici urmele saniei, nici copitele cailor.
Îți poți apropia palmele amândoua de luciul oglinzii ca de un zid rece și-ți vei aminti că va fi fost o noapte în care ai pătruns prin apele ei dincolo.. Cu cât vei privi mai adânc, cu atât vei înțelege mai mult că ți s-a părut doar, c-ai plăsmuit cu răsuflarea ta foarte de-aproape, aproape real, un vis.
Îți părea cunoscută Jeanne pentru că știai \"dansul nupțial al păsărilor de talie joasă\".. iar Amelie îți semăna, poate, cu fata care căuta ochii bărbatului în \"cutia cu bomboane cu gust de nuci pralinate și aromă de scorțișoară……\"
Ai deschis pe rând ușile acestor odăi, ai zăbovit o vreme sau cine-știe-cât.. \"și inca puțin..\" :)
.. când am venit, am găsit ferestrele închise cu grijă, un aer cald și m-am liniștit. Acum zâmbesc..

D-nă Silvia Caloianu,

mai întâi am de adus mulțumiri pentru răbdarea aplecării asupra rândurilor mele.
.. și-ar trebui acum să mă întorc printre multe amintiri și fotografii ca să ajung acolo unde eram strigată maia devocika, maia krasnaia, krasivaia devocika.. în fiecare zi primeam alt nume și alte desmierdări, după faptele mele ori după culoarea zâmbetului și-a ochilor mei dintr-o anume dimineață.. și-n câte alte vorbe neînțelese mie mă știau alinta..
Mai târziu a apărut Rusalka.. a venit într-o seară pe când urma să ascult povestea de noapte-bună a lui tata și un disc cu-o arie din opera lui Antonin Dvorak. \"Știi, îmi spunea el, nimfele dansează toate la marginea lacului, în lumina lunii. Doar Rusalka este nefericită.\" Aveam să aflu apoi despre cum primește să fie prefăcută în femeie spre împlinirea iubirii ei pentru un bărbat, jertfindu-și în schimb glasul.. Urmăream povestea cu lacrimile ținute strâns.. nu voiam să le dau drumul, de-ar fi știut că mă mistuie plânsul, tata și-ar fi contenit vorba. O vedeam așa, nici moartă, nici vie, nici femeie, nici zână, condamnată să hoinărească în noapte, ademenind cu flacăra ei orice ființă umană pe care-o afunda pentru totdeauna în ape.. Desigur, tata nu mi-a spus atunci despre sărutul mortal al Rusalkăi, despre cum prințul își va da sfârșitul în brațele ei, despre tristețea de-atunci-înainte a nimfei... Toate aveam să le aflu mai târziu, singură.
Cred că apoi am rămas un fel de Rusalka.. și e, poate, singurul fel în care știu să-mi apăr patima..
.. și tot atunci, târziu, am înțeles de ce Rusalka îi dă acea ultimă binecuvântare prințului: „Pentru dragostea ta, pentru frumusețea ta, pentru pasiunea ta atât de umanã și atât de schimbãtoare, pentru tot ce m-a condamnat sã am aceastã soartã, pentru toate acestea – Dumnezeu sã aibã milã de sufletul tãu!”
.. și da, rusalocika e o făptură neasemuit de frumoasă :)

... știu tăcerile despre care vorbești.. deseori le-am văzut așa, înalte și frumoase traversându-mi zile, nopți. Veneau dimpreună cu temerile și da, trebuiau băute până la capăt \"cu tot cu sângele lor împiedicat\".
Orice cuvânt rostit ar fi zguduit din temelii timpul, ar fi amestecat anotimpurile sau le-ar fi încremenit înecându-le în ochiul acela alb din perete.
Mă gândesc că abia atunci începe dezlegarea la zăpadă.

E o lecție de ne-frică aici și tu însăți vii pentru aceasta, \"cu propriul meu cap de lume botezător pe-o tipsie de gând\"..
Doar că.. ai plâns și-ai adormit atunci..

\"m-a strigat cineva?!\"

.. eu eram, Alina

uneori, iernile mă întorc într-acolo.. mă trezesc în casa cu icoane vechi și păpuși. Atunci știu sigur că cineva are să ma strige devocika, că am cozile crescute la loc, iar de-aș asculta mai cu băgare de seamă, aș auzi limpede glasul bunicului și tropotul nerăbdător al cailor înhămați la sanie.
.. mai departe începe gerul, febra, pădurea, iazul și câteva cruci cu frunțile plecate spre zăpadă..

Mi-e bine când știu că treci pe la mine.. și pot.. aș putea să-ți dăruiesc una din păpușile mele, Ramona? :)

.. uite, de pildă, acum m-ai făcut să retrăiesc filmul de la capăt, secvență lângă secvență, viu și foarte adânc.. dacă m-aș fi uitat mai bine, aproape că m-aș fi văzut din depărtare cu mâinile albe, cu cozile împletite în cunună...
Dacă aș fi fost mică, ar fi fost ușor, știi? :) ți-aș fi dăruit una din păpușile mele, care ți-ar fi fost mai pe plac, așa, însă.. așa nu-mi rămân decât cuvintele și ele-mi par puține acum..

Mulțumesc pentru dar, Carmen și..

să vii când ți-e drag

Carmen,

девочка (fetiță) mă striga bunica.. eu mă-ncăpățânam să nu deprind rusa, ea nu-mi vorbea românește, dar făcea cele mai minunate păpuși și-avea cea mai grozavă herghelie de cai.
Fluturii? Nu știu, m-am pomenit cu ei într-o noapte de iarnă geroasă pe când număram stelele de-a valma.. mi-amintesc doar că auzeam deslușit un cântec fără cuvinte, lupii urlau undeva în urma saniei, eram îngropată până la gât în zăpadă și în blănuri de miei cu miros de lapte.. mă rugam să se termine mai repede pădurea, să ajungem acasă.. calul ostenise și trăgea greu, îl ajuta bunicul, cu sforile petrecute pe după brațe
erau fluturi albi sau fulgi, nu mai țin minte
... starea de hipnoză, Carmen, cred că da, cuvintele pot avea harul de-a te desprinde și de-a te purta unde vor ele..
Poezia este înainte de toate sugestie, cred.. controlul nostru conștient asupra ei este doar o frumoasă iluzie.. Ai văzut, desigur, \"The Birds\", filmul lui Hitchcock
... am ieșit aiurită din sală și multă vreme au rotit păsările acelea cu aripile deschise deasupra mea.. senzația că nu-ți ajung punctele de sprijin și că nu mai poți ajunge până la tine
... presupun că atunci când stăpânești la modul coerent-logic și algoritmic toate cuvintele, se pierde din starea de poezie.

Dorin,

ai citit o \"personală\" la care mă uitam sceptică până să veniți voi.. o privesc pe mai departe cu o oarecare rezervă și căutam acum urmele pixului tău roșu și însemnările de pe marginea caietului.. :)
.. cum să-ți mai spun, așadar, cât prețuiesc faptul că arunci o privire aici..

Jolie coeur,

e-atâta așteptare ghemuită între versurile tale
nu știu cum s-o număr
de la care capăt să-ncep de la cel dinspre gară, dinspre cel din Schei, de la nord spre nord-vest
și oricum aș număra-o aș ajunge la aceeași răscruce
acolo stai între vânturi uscate de noiembrie
aștepti vești ești ușoară
cuvintele îți prind gust de miez de nucă și
știi. au mai rămas multe mori și multe guri de ulcele de dus până să urnești penele păsării Phoenix
acum
\"Va ninge -
singura veste dinspre tine.\"

din zid are să se întoarcă ecoul mai întâi

să-ți pregătești ochiul înverzit de aripile libelulei
pentru veștile care au să vină
dintr-acolo...

... știam, aveai să privești în ochiul albastru povestea pajurei.. \"Este felul fetei de cioburi, să caute în oglinzile toamnei, răspunsul.\"
și te vedeam cum vii dinspre capătul de răsărit al infinitului
te învârteai de trei ori pe călcâie
mă priveai \'atentă în ochiul cel verde\'
îmbrăcai în fiecare seară \'rochia alice\'
privește, dintr-acolo are să vină \'pasărea cu aripi de cenușă\'

\"pajura...
Cine o vede?
Cine o crede?\"

știu.. aveai o cutie cu balerine sălbatice
mă uitam uneori la ele
era în noaptea \"în care încolțește în grădină Pajura\"
înspre dimineață prindeai zâmbet de lună
ziua îngenunchea în lut
\"Atunci, i-am dat o bucată din mine:-
inima dreaptă
și marea s-a despicat în două... \"

îmbrăcam povestea de la început, ca pe o patimă nouă, neștiută, neînvățată

\"și calea-mi-verde mac violet-,
se ținea după mersul Lui\"

luam povestea în sensul tuturor acelor de ceasornic, de-cine-știe-câte-ori

Carmen,

avea un ochi foarte albastru și trist Serghei comme d`abitude
noaptea e tânără încă, ru-sal-ka
și toată ghemuită în poala rochiei tale, vezi
dă-mi mâinile amândouă. taci, să nu respiri
el ține pe genunchi cartea deschisă cu-același Jacques Prevert
și

Une orange sur la table
Ta robe sur le tapis

poate că se făcea dimineața sau nu mai știam de ce-mi ard ochii și gândurile mi se prefac în păsări târzii

Et toi dans mon lit
Doux présent du présent
Fraîcheur de la nuit
Chaleur de ma vie

Carmen,

în câte oglinzi îți știi potrivi apele culorilor, în câte sunete neștiute și neasemuit-rotunde știi tu cuprinde cuvintele..

e roșu-rubiniu, e auriu și dulce, o-dată-de-multe-ori sau poate-am uitat
ca și cum te-ai roti, cu brațele întinse, cu părul despletit, cu fața-n sus, acolo unde frunzele își tulbură verdele-n cer


http://lapoesiequejaime.net/prevert.htm

Asta e pentru vreo seară de noiembrie, când n-ai să știi cum se numără frunzele. :)

Carmen,

nu-i o figură de stil, în seara asta am cu-adevărat un ochi nespus de verde.. celălalt mi-a rămas oarecum violet.. și nici măcar nu se vede luna de la fereastra mea.
Totuși, distinct, de undeva din dreapta, un solo de saxofon, un frison scurt și am să beau paharul dintr-o suflare, cu ochii închiși și n-am să mă mai gândesc la nimic până mâine..
.. vin clipe în care nu știu ce să fac cu mâinile și nu mai găsesc cuvinte pe măsura degetelor mele..
..iar de vei vedea că tac și tac și tac, prepară-mi unul dublu, te rog, cu gheață multă și lămâie, cum știi tu mai bine :)

Dorin,

oh, n-am apucat să-mi îmbrac rochia de gală.. și
hm :) mă gândeam că, de vei citi, vei privi așa, cu indulgent-răbdătoare reticență o bună parte din text..
.. dar în final ai spus \'plăcut, oricum\' și-am răsuflat ușurată de parcă mi-ar fi fost nespus-lungi cele trei rânduri.

Acum vă zâmbesc amândorura, căci nu prea știu scrie cuvinte de mulțumire :)

Am pornit de la dansul acela karmic și m-am trezit rătăcind o vreme printre poeziile tale.. senzația atemporală a unei amieze de nicicând și de niciunde în care tragi draperiile, oprești ceasurile din pereți și te poți uita în voie la rochii, parfumuri, scrisori și fotografii.. am zăbovit printre poemele tale neștiind la care să mă opresc, unde să las un semn..
..femeia cu o floare și ferestrele ei spre nord.. e una dintre piesele mele de suflet, iar Valeria Seciu una din vocile care mi-au dezmierdat serile de luni ale teatrului radiofonic.. senzualitate, alint, atingeri ireale de miere și lapte, de migdale amare și mentă..
Îți trebuie forță și delicată aplecare să scrii despre acestea, iar tu știi..

Mi-era dor să-mi amintesc de Aelita .. și mă gândesc acum, ce ciudat.. de câte alte lucruri mi-e dor fără să știu..

Jolie coeur,

știi bine, n-ai nevoie de false pudori să-ți acoperi rănile de pe trena ta..
Vei asculta pe mai departe același cd cu muzică franceză și vei merge pe mai departe în gând, din nord-vest la vest în atâtea alte nopți, spre \"superba răstignire a florii\".
Sunt lucruri care pur și simplu trebuie să se petreacă.. și nu.. nu vei trece cu vederea pietrele ce crapă de neauzire și cred că e mai bine așa..

Am să recitesc și eu Boris Vian.. Spuma Zilelor..

Va veni o zi și-apoi o altă zi, Ramona..

Carmen,

știi cercurile acelea care se desfac în apă când arunci piatra?
Poem în poem, tablou zugrăvit perfect circular în jurul altui tablou, cu intensitatea emoției în conjugare concertată și accentuată simetric până la strigăt... asta ai lăsat în pagina mea, Carmen..
.. eu coborâsem la mijloc de drum, se înserase.. tu ai mers mai departe, m-ai luat cu tine, te opreai în câte-o gară, în câte-un oras.. pentru fiecare aveai alte culori, de parcă cuvintele nu mai erau de-ajuns..

Te-aș lăsa, te-aș ruga să-mi rescrii textul, să-l faci Poem.. traseul îl știi.. trenul pleacă la 17.05, desigur :)
Arată-mi tot de la fereastra celui de-al treilea ochi.. \"prima e litera mem, a doua beth, prima e mama\"... apoi trebuie că se aprinde cântecul clopotelor..

Am trebuință să învăț taina celor 22 de taine..

Rescrie poemul, Carmen.

Eu stau lângă gară, Ramona.. sau poate că în orice loc mă opresc începe câte-o gară pentru unul, pentru doi..
..tu știi trenurile și gările lor toate, le știi pe de rost, cu ochii închiși, altfel n-ai înțelege de unde vine plânsul acela cu genunchii învinețiți.

Mă gândeam că ai să mă găsesti aici..

..dar aș vrea.. aș vrea să faci să nu doară, Ramona

Am vrut să știi asta.

Sunt onorată să te primesc in my virtual Café Du Jardin, Adina..
Iar dacă-ți va fi plăcut preț de câteva clipe atmosfera, e pentru că domnul de la masa din colț seamănă într-adevăr cu Marlon Brando, putem asculta John Coltrane și Miles Davis sau de ce nu, să prindem ultimele secvențe din \"Le Dernier Tango à Paris\", de la Cinema Paradiso.
..iar apoi îmi poți spune, fără să grăbești pasul, your favourite things.. :)
.. mai târziu am să inventez câte o duminică pentru fiecare din ele..

Mulțumesc de venire, Adina.

\"ei spun că sunt fetița care nu va trebui nicicând să devină femeie
pentru că despre mine nu mai există mărturii\"

Mărturiile tale sunt poemele acestea, Alina.. toate versurile pe care le-ai scris în diminețile cu țepi și cu miros de clor, în cele-n care suprapuneai iluziei alte iluzii.

.. uneori mă uit la versurile tale de jos în sus, ca și cum nu mi-ar încăpea în minte, ca și cum nu le-aș putea măsura cu privirea..
Mă uit la ele și nu-mi găsesc cuvintele și doar îți zâmbesc atunci, căci știu că vei înțelege de-ți voi spune că-mi vine să le privesc cu toate vorbele tăcute..

drag, Tania

Atât de neasemuite-s femeile din poeziile tale, Ela..
Neasemuite în maiestuoasa lor simplitate cu care se închină la fiece biserică ori se prefac în mantie pentru inimi.. Mereu altele, aceleași mereu..

\"..te port pentru încă un ceas alb
eu ora ta fiindu-ți
de dinainte de a mă închipui
vreodată femeie\"

același început fără de sfârșit între aceleași șoptite cercuri albe.. ca într-o rugă la ceas târziu de veghere..

în noaptea asta mi-am lăsat umbra printre degetele tale..

Desigur, Carmen, opresc în lojă fotoliul îmbrăcat în catifea roșie.. Dintr-acolo poți privi cel mai bine ecranul.
De-acolo mă poți vedea uneori purtând rochia aceea ușor desuetă, schimbând peliculele, amestecând coloanele sonore, pierzându-mă printre replici..
Iar uneori, de-ai să vezi că mă rătăcesc pe coridoare, de-am să-mi uit propriile mele cuvinte, de-am să mă fâstâcesc încercând o nuanță sau alta, e semn ca încerc rescrierea cine-știe-cărui scenariu despre aceeași rochie albă de dantelă..

.. Te aștept întotdeauna cu drag

E senzația locurilor comune, Ramona.. e ca atunci când plouă și te adăpostesti într-un cinematograf de pe-o străduță lăturalnică.. sală rece, goală în care stai ghemuită în tine însăți privind la un Paul, la o Jeanne, căutându-te în ei sau încercând să uiți de tine.. Iar dacă se va întâmpla ca, nesperat, să auzi undeva în dreapta ta șoapta unei respirații nespus de aproape, vei zâmbi cu zâmbetul acela împăcat și recunoscător, ușor complice singurătății tale.. Acum m-am oprit puțin pentru că mi-am amintit că într-o altă toamnă intrasem alungată de ploaie într-un cinematograf care nu mai există acum.. rula \"Anonimul venețian\" .. dar poate-am să scriu într-altă zi despre asta.
Desigur.. facem figurație în propriile noastre vieți și uneori căutăm să ne deslușim în ochii celor din jurul nostru, în cuvintele lor, sau doar ... într-o sală de cinematograf de provincie.. e o altă încercare de a ieși din banal, probabil.. Un fel de \"Purple Rose of Cairo\" every day reloaded, I think.
..

și da :) presupun că uneori ne încrucișăm pașii pe străzile aceluiași oraș..

.. dar face și aceasta parte din scenariu, firește ..