tania cozianu

... preludiul încărcării armei, atingerii cu palmele goale, cântărirea trupului ei mai întâi în ochi, apoi în mâini, cu senzația de greu și plin a luciului metalic și viu
..iar dincolo de toate, iminenta apropiere a nopții, a orei la care ea va veni în chip de lupoaică.. nu-i așa că ți se vor încorda mușchii, că vei strânge arma cu un soi de frison scurt și rece cu sentimentul că-n palme îți pulsează carnea ei tare..
O vei privi adânc. Ochii ei vor luci scurt, întunecat până când arma va aluneca singură în ierburi, iar mâinile tale vor fi moi și calde și umezi de limba lupoaicei. Botul ei fierbinte în podul palmelor tale..
.. da, Laurențiu și-acesta va fi sfârșitul fricii și spaimei de durere.. apoi vei dormi, puțin..

Carmen,
cumva te așteptam să-ți arăt până departe pădurea, să-ți spun cum uneori, în noapte vei vedea făcliile galben-ascuțite ale ochilor de lup..
Alteori aveam să-ți povestesc despre cum vine vremea ca fiecare femeie să-și lepede rochia și aripile și să-și îmbrace trupul în blănuri aspre de lupoaice, până li se sterg toate temerile, până le îngheață lacrimile și vor seca toate izvoarele lor, până-și vor simți inima întremată și sufletul tămăduit de vini, de plâns, de ne-iubire ori așteptare.
.. abia apoi va renaște puterea re-venirii în odăile și-n acele niciodată-pierdute jardins aux papillons d`Amelie.

.. nu, Carmen, nu vei inventa un comentariu ușor neadevărat, pentru că nu mă poți minți \"tocmai pe mine și tocmai la-nceput de an\".
Desigur, e un text fără fluturi și-l voi lăsa aici, singur, să-i fie frig la mâini și la picioare
tu îl vei citi când vei avea vreme, așa cum e

iar eu, .. eu nu voi așeza lângă el nici o cheie de lectură

La mulți ani și ție, Carmen.

(într-o zi îți voi aduce și fluturii aceia înapoi)

\"Se lasă noaptea. Nu se mai vede nimic.
O Voce: înspre inimă apare o rană.\"

Amélie: \"Je me sens coupable
Parce que j\'ai l\'habitude
C\'est la seule chose
Que je peux faire
Avec une certaine
Certitude..\"

iată de ce uneori și din-ce-în-ce-mai des, Amélie își dorește să fie un pitic de grădină
un pitic din porțelan din cei cu palmele ascunse în pământul amestecat cu zăpadă, cu turtă dulce, fluturi și ochi din ce în ce mai albaștri și mai ai nimănui..

celelalte vorbe le spun în șoaptă, dar poate că tu le știi, Carmen..

La Mulți Ani, ție și tuturor celor ce ați deschis fie și în treacăt această pagină.

mulțumesc pentru simțirea aceasta a ta de dincolo de cuvintele dinspre și către Amelie

.. și pentru darul ce mi l-ai lăsat aici în pagina mea

cu drag,

acum nu mai am degete de scris cuvinte
măștile mele în formă de fluturi
cu aripile petrecute pe după urechi
înnodate în cozi la spate
mi-au alunecat pe podea
și-am rămas doar cu ochiul acela singur mare
ne-ars foarte verde cel lipit de oglinda răsfrântă înăuntru
înspre inimă

și da.. undeva în pădure spre marginea lacului lânga scara de trestie a lunii
încep să mărșăluiască nuferii de zăpadă, Carmen..

(et.. il va évidemment
rentrer dans le jeu d\'Amélie..)

după clipa amestecată de trufia și de sminteala petuniilor
se-arată semicercul celor șapte culori
nu mă-ntreba ce vine după cea de-a șaptea culoare
oh, voi, cuvintele mele, dragele mele,
vă las să-mi legați unul de altul, unul câte unul degetele
alb-gri-gri
pot apropia mal verde de nisip de mal-verde-de-nisip
ca și când..
ca și cum
îmi lipesc fruntea de oglindă
un singur ochi. un mare-singur ochi întors spre mine
oh, voi, desfrânatele, rătăcitoarele mele degete..
mă legați de catarg între cele patru vânturi
până când are să-mi coboare mintea în inimă
un pas înainte încă un pas înainte
peste pasul de dinainte

eu aleg.. eu aleg..
mere, pere, trandafiri, catarg, corabie, oglinzi și petunii
eu aleg.. cuvintele care nu pot preschimba nuferii in nimic, ploi, răscruci
eu aleg..
eu
pe corabia aceasta,
la balul acesta, rămân singura curtezană neadulmecată cu ochi vii

La mine miroase a zăpadă copilăroasă cu mâinile albe și mici, a portocale și-a brad.
Din fiecare trimit acolo, spre tine, cu drag..

Crăciun bun și frumos la suflet să ai, Carmen.

Amelie

Well, well, Mr. Dorin Cozan, I think you need to put that gun down now.

(Amelie smiling)

Servesc ceaiul
sunt ceștile mele albe, din porțelan
nu-mi tremură mâinile, am să fiu atentă și
mă uit cu drag la voi, oaspeții mei din salonul cu ferestrele spre grădină.
Carmen, uneori îmi place să mă uit la tine și să te ascult cum știi cu delicată și fermă atenție să conturezi, să estompezi ori să reliefezi pe alocuri detalii care mie îmi scapă. Îmi arăți o nuanță, un cuvânt, o imagine, un sunet la care nu mă gândisem. În mâinile tale cuvintele mele prind nebănuite culori.. le redescopăr odată cu tine..
De aceea poți conversa cât ai poftă și drag cu musafirii mei.. am să stau în fotoliu, am să privesc la voi, voi zâmbi fiecăruia într-altfel, voi aranja la răstimpuri câte o lumânare, marginea unui tablou..
sau am să vorbesc uneori
da, Laurențiu, Léon e neverosimil
ți-as spune că tu ești foarte viu și vie mult e lumea ta.. când vii aici vei ști că, de-l vei întâlni pe Serghei, pe Igor sau pe mai-știu-și-eu-cine, trebuie să-i privești cu îngăduință.. și pe mine deopotrivă cu ei..
alteori, când n-are să-mi rămână multe cuvinte, am să trag draperiile ori am să vă poftesc la cină, la bătaia a șaptea a pendulei.. și-am să las negreșit un loc liber.. în cele din urmă, ai să vii, Dan și deja n-ai să te mai miri că în locul ne-uimirii mele de bun-venit din prag, vei găsi un zâmbet liniștit..și vei fi știind pentru ce.

O seară frumoasă vouă, tuturor, acolo unde sunteți fiecare...

Cu drag,

uneori Léon își așează pe tâmplă un fluture își potrivește arma
închid ochii și mă gândesc cum glonțul trece prin trupul fluturelui
îmi pipăi cu degetele arse șira spinării, vertebră cu vertebră, să găsesc locul
într-o oarecare noapte, după ce voi închide ferestrele, te voi chema să privești zborul fluturilor foarte aproape de obrazul tău
n-ai să ai a te teme.. ei sunt acolo, dincolo, în lumea lor..

al șaselea e cel care are să bea din pumnii mei
aceluia palmele mele îi vor părea turnate în porțelan alb, neaurit, ne-roșu
aceluia îi voi spune cum m-ai învățat tu:
\"Visele nu se cumpără la licitație. Ele nu se ciobesc, nu mor, nu se sparg, chiar dacă valorează cât mii și mii de averi. Ne urmăresc prin ploi, dincolo de urmele de lut.\"

Duminica asta am s-o torn toată, în porțelan lichid, în ceștile rămase.

după vremea cocorilor de ceață
vin orele fluturilor cu aripi de porțelan
într-un pumn am ochi de fluture într-altul ochi de cobră
- alege -
cine nu moare din prima e pedepsit la nemurire
degeaba-ți răvzrătești pasul
la capătul funiei stii securea e boantă
eu îmi opresc roțile cu spițele din lemn de mesteacăn
în loc de aripi
am să-mi caut un munte de unde să le dau drumul la vale
le voi privi de sus rostogolindu-se

are să vină și vremea de dincolo și de dincoace de cuvinte

poate că trecuseră patruzeci de zile de la ora întâi a fluturilor
le glazurasem din neatenție aripile în email auriu

desigur, Carmen,
ai să mă-ntrebi ce zi este astăzi
eu am să-ți spun că plouă și că am spart ceașca de porțelan din setul de șase cu marca Meissen
nici n-ai să te poți înfuria pe mine firește știu
am mâinile prea mici și ceașca aceea valora o avere, Amelie
cafeaua e foarte amară diminețile, Carmen, dar îmi pare că știi
el a rămas acolo, în fotoliul de piele cafenie
îl vom numi generic sinucisul în tâmplă
eu am să-l strig în șoaptă Léon
îi voi duce pe mai departe la prima oră a zilei ziarele încercuind cu migală rubricile de licitație
îi voi lustrui armele de foc cu mănușa din piele de căprioară
am sa-i las alteori, ca din întâmplare, revolverul la îndemână e un Smith and Wesson de buzunar
(tu n-ai să mă crezi, știi că mă joc)
uneori am să-i trimit cărți poștale cu margarete
și cred că aici ai să fii întru totul de acord cu mine :)

nu știu cum să găsesc cuvinte îndestule să-ți spun despre plăcerea și bucuria vizitelor tale aici, Carmen

Dorin,
take this gun :)

Senzația că îți scapă ceva.
Dincolo de ochi, de aparatul de fotografiat, de privire sau de văzul în sine.. something is allways missing here.. dar pornești de la premisa că admiți asta, din ipoteza. Mă gândesc că trebuie să o văd îndată pe Verushka.. e oarecum grăbită, cum știi.. apoi din nou nu voi avea nevoie de camera de filmat..
Thomas: I thought you were supposed to be in Paris.
Verushka: [taking a toke of her marijuana cigarette] I *am* in Paris!

\"Dorm, apoi mă întorc să vâslesc.\"

.. acopăr obiectivul.
las percepția să mă ungă pe dinăuntru, să alunece, să circule fluidă.. blowup-blowup \"și cea mai frumoasă femeie se voalează..\"

.. iar în final voi vedea iar bătrânul acela mergând întotdeauna pe cealaltă parte a străzii, `couse \"Antonioni\'s camera never flinches\".

You make my day, Carmen.. și da, vă rog,

\"Liniște.
Nu aprinde lumina.
Developez.\"

\"privește
acesta este trupul meu\"

m-aș opri, Carmen, doar la atât, de parcă deja aș fi mers prea mult.. mi se pare că de aici mai departe se pot vedea toate oasele înfășurate-n mistere și-acolo-n adânc, doamna cu patru pătrare..

acesta este trupul meu.. privește-l ca și cum ai deschide poarta să se poată veni pe urmele tale, cu torțele aprinse.. atunci se vor lămuri cel mai bine fricile

umplu jumătate din mine cu Iubire.. cealaltă jumătate o las celui care va fi să vină..

îmi adun în fața oglinzii încrengătura de anemone din culcușul de sânge.. acolo, din marginea lacului de apă dulce, mă pot privi până-n adâncuri

am stat dinaintea oglinzii, mi-am pieptănat spaimele și umblu cu grijă printre cuvintele tale ca și cum aș călca iarba..

îmi prind marginile una de alta
cu doruri cu tot, cu toate păsările adunate-n ceruri
îmi apăr noaptea
și-n trup îmi zvâcnește o horă
mă-ntind către dealurile tale
nu mi-e teamă
pașii mei au rămas fără umbră

între zidurile acestea îmi locuiesc copilăria

marginile tind să se închidă în cerc, Ramona

am verificat și am modificat. Acum este bine.
Mulțumesc :)

À bientôt

D-le Contantinescu Constantin,
presupun, cu îngăduința dumitale, că, de va fi răsărit o respirație vag poetică de sub corsetul prea strâmtelor \"franțuzisme și răzbunări sentimentale\" cum le numești dumneata, fie și-atât de-ar fi fost și-mi este destul ca să merg drept pe linia albă.
.. cât despre întrebarea pe care mi-ați adresat-o drept întâmpinare, îmi voi permite s-o încadrez la \"retorice\".

Ioana,
nu căutam să ofer eventualului cititor o soluție sau o concluzie la o anume tristețe pe care ai simțit-o aici.. am să mă gândesc însă la asta.. venirea ta precipitată a tulburat oarecum aerul salonului.. și-am simțit-o așa, ca pe o privire onestă, tonică și fermă până în adâncuri. și a fost necesară aceasta acum..

Carmen,
cumva mă așteptam sau așteptam să revii și uite, acum mă bucur că ai găsit răspunsul pe care căutam să-l dau Ioanei.. căci, da, acest intraductibil și indefinibil dor vine din \"dorul femeii de ea însăși\", cum ai știut spune.. Nu am să mă străduiesc s-o scuz sau s-o învinovățesc pe Amelie, să-i caut explicații sau s-o fac mai credibilă ori contemporană măcar, nu cred că doresc să fie pe placul nimănui, ciudat.. O las așa, imperfectă.. doar am să trec să o mai văd uneori.

D-na Elena Munteanu,
mulțumesc pentru șederea dumneavoastră aici.. mi-ați lăsat așa, un fel de împăcare și liniște și cred că mi-era necesară acum.
Versurile asupra cărora ați zăbovit îi aparțin lui Guillaume Colletet - \"La nuit er le jour\":
\"Claudine, absent de toi, je t\'aperçois en songe,
Ton image éclatante erre devant mes yeux\" ..
presupun că forma lui \"erre\" este scrisă astfel pentru respectarea grafiei din vremea poetului (1598-1659).. nu știu.. am să modific, totuși, după cum ați recomandat. Multumesc.

Dan,
a trecut multă lume, da, pe-aici prin atelierul de tablouri.. iarăși senzația aceea că trebuie să mă așez, să deschid ferestrele, să respir, să mă adun, să capăt un punct de sprijin printre atâția pași, atâtea priviri, atingeri, vorbe.. Într-un fel mă gândeam că de vei veni, ai să rămâi printre cei care vor pleca ultimii, vei arunca o privire înspre mănușile și pălăria domnului.. sunt la locul știut, desigur, a fost aici ca-n alte dăți, vine negreșit, asta mi-a rămas cea de pe urmă temere..

Cu mulțumiri pentru toți oaspeții ei,

Amelie

Dragii mei
cei care ați lăsat un semn la pagina aceasta

.. cred că am să fac așa: voi pofti întâi doamnele mele cititoare în grădină la o dulceață de ce-vor-fi-dorind dânsele, iar pe domni în salon unde atmosfera este mai aspră, calmă și mai sobră, potrivită domniilor lor.

Alina,
înainte de a veni aici nu am mai scris decât în vreun jurnal din copilărie ori în scrisorile cele multe pentru cine-știe-cine.. Așa cum ai remarcat, acesta e un text comun.. l-am recitit, desigur, încă din clipa în care l-am postat și-așa, rupt și așezat acolo, l-am Văzut ..abia atunci l-am putut observa cu o anume detașare și am sesizat spațiile lui ne-sonore sau întunecoase. Dar am să-l las acum să respire.. poate voi reveni la el într-o zi, când am să-l pot privi cu ochi și mai reci, să-l netezesc.
.. cu scrierile d-lui Sabin Corneliu Buraga m-am întâlnit cumva întâmplător, sau așa am crezut eu.. până când mi-am amintit de toate cercurile care așteaptă să fie închise. Mulțumesc, Alma.

Mina,
am lăsat textul pentru că era nevoie atât pentru el cât și pentru mine de trecere prin toate stările și ne-stările.. la început senzația dintâi este aceea că vrei să pleci unde vezi cu ochii, să dispari pur și simplu, pentru ca apoi să înțelegi că trebuie să îi dai drumul, să se chinuie, să se purifice și să se clătească prin privirea și judecata celorlalți.. e un fel de ispășire.. l-am așezat așadar în grădina publică.. e, în cele din urmă, un exercițiu de sinceritate și pentru mine.

Monique,
tu cred c-o înțelegi pe Amelie.. da, ea spune altora poveștile ei, nereușind să se desprindă din propria ei poveste.. uneori ele se amestecă într-atât, încât nu mai știe unde începe și unde se sfârșește cealaltă.. sunt planuri suprapuse pe care într-o zi va fi nevoie să le ordonez.

Andu, mai întâi trebuie să-mi exprim cuviincios mirarea vederii tale pe pagina mea.. și-ți mărturisesc că și dacă nu ți-aș fi citit comentariul, aș fi știut ce ai scris aici. E de la sine înțeles că acesta nu este un text pe gustul tău.. și nu m-am îndoit nici o clipă de aceasta încă de când am avut prilejul de-a sta câteva momente într-un delicios, poetic și pitoresc \"relache\" cu domnii GigeLU și Stan.
Andu, nu o privi pe această ne-Amelie cu patimă și mai ales nu te înfierbânta.. take a deep breath.. it`s only a personal page, like a private window, Not A Poem, you know.. :)

Ionuț, ai dreptate, matematic vorbind nu este nici poezie nici proză.. îl poti numi hibrid, dacă dorești.. textul e încadrat la personale, iar dacă ai avut răbdarea să treci peste locurile banale și-n cele din urmă să afirmi că nu e rău, eu respir ușurată.

Vladimir, mă onorează aplecarea ta asupra acestui text. Ai dreptate.. deseori ies din ecuația lirică și ajung pe-cine-știe-ce străzi.. uneori mă întorc.. Acum, dacă tot m-am simțit frumos îmbujorată ca la școală, când m-ai privit pe deasupra ochelarilor (fie ei și virtuali) și mi-ai spus drept și înțelept \"Rusalka, nu ești atentă la detalii\", am să-mi îngădui, totuși, să îți spun că, știi? Vladimir, poate că esența a tot ce scriu este el însuși - detaliul- .. a-l înăbuși e ca și cum aș astupa toate ferestrele prin care privesc dinlăuntrul meu, afară, lumea.
Mi-ar fi făcut mare plăcere să ai vreme să păstrezi poezia și să scrii varianta masculin-esențializată.. Tu ai deprinderea tencuirii cuvintelor în forma lor pur poetică.. și aici trebuie să-ți spun că mi-amintesc mereu cu drag de poemul tău \"Știi\" - este întâia mea lectură de pe poezie.ro.

Mulțumiri și zâmbete tuturor,

Amelie

Ramona, Elia

pornisem de-aici
J`attendrais/ le jour et la nuit
j`attendrais toujour/ ton retour
apoi mă opream. mă opream mereu în același punct și-mi închipuiam că nu mai e nimic de așteptat

\"<>
Lucrurile privesc resemnate. Secundele parcă sînt puse la zero...\"*

mă pregăteam să fiu tristă așadar trebuia să opresc ceasurile, să ies pe stradă și să mă mint iar că nu mă cheamă Amelie, că nu mai aștept nimic
mă uitam la copaci semănau între ei
le dădeam nume ei mă priveau de sus și nu-mi răspundeau niciodată
<> îmi ziceam și mă gândeam că pot uneori să fiu patetică.. n-are să observe nimeni

\"Si bemol, fa, re diez, fa, re, fa, re diez, fa. Undeva, respira un clavecin... Un clavecin electronic interpreta în apropiere un minunat coral compus de Bach...\"*

Elia, nu-mi rămân prea multe cuvinte de spus.. să rămâi la fereastră și să dai tu nume copacilor. Eu merg pe linia albă.

mulțumesc vouă

* Sabin C. Buraga

Carmen,

desigur că mă cheamă Amelie și stau pe strada unde pe fiecare poartă scrie \'așteptare\', dar deja știi asta.. mi-amintesc că locuia odată pe-aici o femeie care-și scria singură scrisorile, le furișa în cutia poștală, își schimbă rochia, apoi venea c-un aer aparent absent, indiferent, deloc resemnat și își lua plicul.. îl ținea la piept strâns.. n-am să pot niciodată să descriu surâsul și expresia feței ei... intra cu el în casă.. probabil că citea și punea apoi scrisoarea în sertar, lângă celelalte asemeni ei.. După o vreme s-a mutat fără de veste.. într-o dimineață am trecut pe lângă casa ei.. ferestrele erau acoperite de ziare și ușa de la intrare purta un lacăt mare. \"Aici nu trăiesc decât regrete\", îmi spusese cândva sau poate că mi se păruse.. n-am mai văzut-o niciodată de-atunci.

\"El nu avea pom! Nici globuri delicate cu modele complexe! Era singur, ca un deșert negru cu ochi azurii, neajutorat și respins de obiecte... Dar trăia! (...)\"*

Adina

\"Se prelingeau discret și acordurile unui clavecin. Si bemol, fa, re diez, fa, re, fa, re diez, fa. Pesemne un meloman a cumpărat un disc străvechi.\"*

.. am clar în memoria afectivă sunetul acela de si bemol.. mi-e cel mai distinct dintre toate când mă gândesc la strigăt.. cred că de-aș fi în câmp și mi-ar veni a plânge, sunetul acela ar ieși clar, lămurit, un si-bemol pur..

Înainte să veniți, ezitam între Marea Fugă și Concertul nr. 6 în si bemol major pentru pian și orchestră, al lui Mozart, dar acum știu ce am să ascult.

cu voi.. :)

p.s. mă bucur, Adina, că-ți amintesc de cineva, fie și așa, în taină

* Sabin Corneliu Buraga - \"Zăpadă și nisip\"