Toamna sunt eu
și îmi e bine
când în mine
mă întorc și mă închid,
când ploaia se înalță zid
între ceilalți și gândul meu arid.
Toamna sunt eu
și fiecare frunză care pleacă
mă-nvață să
În pădurile mele albastre
Frunzele se hrănesc cu cer.
Din cauza asta,
oxigenul pe care îl scot pe nări
este câteodată înnorat.
În pădurile mele albastre
Păsările cântă blues.
Din cauza
Când mă alintă și mă tachinează drept „Sisifa”,
În glumă îi spun „Bolovane”, șmecherește,
Și-mpărtășim secretul nostru bărbătește
Că bolovanu-i bobul meu sfințit
Care mă duce zi de zi în vârf de
Când vreau să fiu cu mine însuți
mă strecor în podul palmei tale
să mă caut pe tine însămi
printre vechituri.
Scândurile putrede scârțâie
sub pașii mei
până când un cui ruginit îmi străpunge
Armăsarii tăi și-au pus șorț și curăță meticulos cartofi pe urmă toacă pătrunjel
la ora 8 fix duc gunoiul negreșit în fiecare seară
Armăsarii mei cum adulmecă apusul
se năpustesc isterici
Eu nu știu cine-i Euclid
Și matematica, e clar, nu-mi place
Când îmi așază axiome-zid
Între însingurate paralele
Strunindu-și drumul rectiliniu și scrâșnit.
Te rugasem să mai ții primăvara în hățuri
și-ai trimis peste mine batalioane de pomi înfloriți
hăituindu-mă fără milă prin tot orașul.
Nu mi-ai dat timp pentru trecere
și-acum bântui străzile
