Sisifa

Când mă alintă și mă tachinează drept „Sisifa”, În glumă îi spun „Bolovane”, șmecherește, Și-mpărtășim secretul nostru bărbătește Că bolovanu-i bobul meu sfințit Care mă duce zi de zi în vârf de munte: De câte ori ajungem sus, mă pune, negreșit, Să stau într-un picior, flexat, Iar mâna să mi-o răsucesc la spate, într-un fel de punte Sub care capul să mi-l vâr, contorsionat. Astfel privesc, cu doar un ochi deschis, din miez de frunte, Către mirabil-admirabila, splendida lume, foarte relaxat, Până mă plictisesc și-i spun grăuntelui sfințit, Ce pare, în ciudatul lotus, nițel cam adormit: „Acum, că am venit și am văzut, Putem să ne învingem impulsul rătăcit Și să ne-ntoarcem împăcați acasă, La lucrurile vii ce ne rămân, pe seară, de făcut?”