Toamna sunt eu

Toamna sunt eu și îmi e bine când în mine mă întorc și mă închid, când ploaia se înalță zid între ceilalți și gândul meu arid. Toamna sunt eu și fiecare frunză care pleacă mă-nvață să renunț tăcând, să las crucea să coboare-n mine, trepte făcând din frunzele arzând. Toamna sunt eu și într-o scorbură ascund ochiul vinovat de prea mult soare, descleștându-mi unghiile din carnea care doare. Toamna sunt eu și înțeleg târziu că frunzele visează ruginiu, că-ntoarcerea e visul lor uitat când se trezesc în ceasul amânat. Toamna sunt eu, ce bine c-o să fie frig, neștiut apusul se va dizolva în ceață. Toamna sunt eu și trec și mută strig cu vocea vântului, sluțită și răzleață.