Ai mei, ai tăi...

Armăsarii tăi și-au pus șorț și curăță meticulos cartofi pe urmă toacă pătrunjel la ora 8 fix duc gunoiul negreșit în fiecare seară Armăsarii mei cum adulmecă apusul se năpustesc isterici izbindu-și copitele de pereți. Caută ferestrele. Nechează mut strivindu-și copitele în betonul indiferent. Eu nu mai am ferestre - așa cum altora le râd mușcatele în geam mie îmi râd cărămizile. Mă uit neputincioasă la armăsarii mei cu boturile sângerânde și nu mă îndur să le spun că n-or să mai găsească niciodată ferestrele și nici că stepa n-o să le mai geamă nerușinată sub copitele nărăvașe. Buni cartofii prăjiți?