Mediu
ți-am fixat întâlnire
la răscrucile cerului
să vii
când ziua și noaptea își strâng mâinile
de culoarea păcatului
la podul amintirilor noastre te aștept
amintiri pe care le-am săpat adânc
în carnea pântecului meu și
peste ani te-am născut poezie...
atunci am mușcat din viscerele mărului antic
era umbra unui vis străin
demult apus
pentru existența mea bolnavă
atunci s-a revărsat flegma din ochiul meu stâng
și albastrul lui ți s-a imprimat adânc pe retina sufletului
și-ai devenit iubire
acolo unde paznicii siderali cu pieptul gol
mai spintecă aerul cu sabia tăcerii
unde luna mai paște din iarba dorului meu și al tău
te aștept să vii...
002.780
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- stella grama
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 107
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 20
- Actualizat
Cum sa citezi
stella grama. “La răscrucile cerului.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/stella-grama/poezie/1826486/la-rascrucile-ceruluiComentarii (0)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
