Mediu
Plouă ca în veacul de singurătate-a lui Marquez,
ceru-și înneacă angoasa în mine.
Cu degete putrede prinse-n noduli
chipul pocit mă strânge de gât,
scuipându-și saliva salină.
Iz de mucegai mi se lipește de nări
ca o zi transpirată de vară.
Ploaie nebună ce ești, te oprește!
Strânge-ți puhoiul bubos între dinți,
nu vezi că-ți iese din matcă afară?!
Mi-i carnea ciupearcă umflată de sânge,
urletul tău în oase îmi crește.
Păianjen mi-i ochiul spânzurat de fereastră...
Hai pleacă odată! Te-ai dus? Ce mai stai?
Ploaie nebună ce ești! Te oprește!
003.073
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- stella grama
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 91
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 15
- Actualizat
Cum sa citezi
stella grama. “Ploaie nebună ce ești.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/stella-grama/poezie/13911871/ploaie-nebuna-ce-estiComentarii (0)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
