Stelian STANCU

Adun în mâna dreaptă macii Cei roșii de iubire revărsată Când au trecut pe lângă noi posacii Și au furat liniștea nestemată. Adun în mâna stângă stropii De roua dimineții-n soare Crezând în el

Soare cu esențe tandre Fluturi veseli prin stomac Vise duse în meandre Gânduri șuieră-n copac. Stropi de raze lucitoare Armonii de peruzea Floarea-i floare cât e soare Ca și dragostea în

Te lași purtată de un vis E visul tău cel necuprins La care ai tânjit de-o viață Acum e timpul tău și-nvață Să prețuiești această clipă Să sorbi nectarul nu în pripă Să te lași cuprinsă de

De-mi vine să plâng Tu lasă-mă în gând Să pot păstra oricând A mea tristețe când E prea abrupt trecutul Lumină-i începutul Din ramură de stea Alung doar starea cea Se pravăle și fuge Dar de

Mă-nșel când cred în stele Ce pot spune ele efemere Mă-nșel când abuzez în rele Dar ce pot face când mistere Ascund al vieții sens flugar Condimentând amarul vieții Te răzvrătești adesea în

Viața-i un vis, ce-l trăim întins, până când îți vine ziua Să iubești profund, ducând paharul până la fund Și așteptând când ea va spune, că tot ce s-a zis Va fi gând necuprins, viața-n doi acum

Trăiește clipa cum dorești Dar ai grijă să nu rănești Emoția stropilor de rouă Când mergi desculț prin iarba nouă Culoarea vântului ce vine De dinspre răsărit spre tine Zgomotul minții

Bocesc buciumele-n vale Norii de plumb răsar la deal Peste creștetele goale Au izbucnit stropii aval. În scorbura tristă a vieții Luceafărul a refuzat s-apară Doar amintirea dimineții Mai

Ne situăm pe falia de lumină Ce tot separă răul de ce-i bine A mai rămas doar în surdină Ea diferența mată ce râde în suspine. Suntem adesea pe limita de anvergură Prin care doar istoria

Parafrazând soarta anostă Ne ducem zilele incandescent Dar nu din pricina rupestră Ce au gândit-o decadent Culturi pe care el Pământul Nu mai putea a le mai ține Le-a contopit cu el

Seară de vara la final Nou răsărit de stele Să dăm iubirii un nou dar Suflet pierdut în ele. Seară cu gând rătăcitor Ce curge către malul Ce de va fi învingător Vei ridica pocalul. E ultimul

Când dorm ademenind privirea Spre zări de vis îndepărtate Am revelat ades uimirea De-a fi când mai aproape, când departe... De liniștea cea de uitare De tot ce este omenesc, sublim De drumul

Am vrut să iubesc omul mai mult decât iubesc o floare, un copac. Dar nu am reușit. Am vrut să uit de negativismul lui Cioran, să trec peste el, dar nu am reușit. Mă simt un învins al umanității. Nu

Tristețea este pur umană, dar nu poți să nu ai o toană În care să uiți ceea ce e trist, să crezi în zâmbet optimist Să uiți de convenții și destin, de clipele profunde scufundate-n chin Să poți

Eu nu aș vrea, dar nu știu cum Să te pot face a-nțelege acum Că te iubesc mai mult ca ieri Dar mai puțin decât tu speri. Așa că am simbolul meu, o tuse seacă când vreau eu A-ți arăta că nu mai

Suntem prea plini de noi Nu mai avem măsură Nu mai știm traiul în doi Deși altfel spunem pe gură. Trăim în umbra sorții Ea soartă ne umbrește Nu mai e timp ca hoții Să fure mintea ce

De te privești atunci când treci Cu gândul peste creștet? De îți ridici geana când pleci Cântând cu al tău foșnet? E ca în gândul meu să vii Pururea și curată Așa cum lasă mărturii Chiar

Rug de durere arde în mine Când te privesc în față Altar de plâns eu las în tine Tată, mai dă-mi povață, Cum să pătrund în necuprins În lumea asta oarbă Cum să mă stiu de neatins De ură și de

Sărutul umbrelor frivole Adulmecă nemărginitul Sar zâmbete de prin gondole Privind pe el, tot infinitul. Din scorbura fără dorințe Acolo unde nu-i destin Plâng ele pale umilințe Atunci când

Trecut-au anii cu nesaț Lăsând în urmă timpul Pe care l-am privit în zaț Dar al cui este chipul? Anii tot trec și e ușor Să numeri nemurirea Vreau să trăiesc măcar un dor Cel ce-i pierdut cu

M-aștepți cu o dorință mare Când zorii se revarsă iară Mă cauți chiar din depărtare De dimineață până-n seara. Clepsidra este pe sfârșite Speranța pare c-a murit În clipa când se face

Eu sincer nu am ce să fac, dacă cuiva nu-i fac pe plac Cred că ceea ce interesează acum, este ca cel bine-intenționat să fie oricum Cu mulțumire pentru ceea ce a citit, acum mai bine, mâine mai

Timpul e rece, vremea tot trece Gândul la tine a apărut Dorința merge, viața-mi e zdrențe În jurul meu totul e dispărut. Dar ea speranța, e mai tare ca hoața Acum la tine, e tot mai bine Vino