Poezie
Eu și bătrânii de pe Strada celor zece scaune
1 min lectură·
Mediu
Mai citește-mi o dată,
te rog,
caietul de sarcini.
Cine trebuia să fiu azi?
Ce să fac?
Nu mai știu, am uitat, tot uit,
lecitină, remindere, străini
cu fețe galbene zâmbitoare
agățate de ghiozdane
îmi suflă-nvățături
în fluierele gambelor
a pagubă.
Bine.
Nu mai vreau.
Recunosc.
Eu și bătrânii osoși
de pe Strada celor zece scaune
nu mai stăm seara la șosea,
nu mai așteptăm vinerea,
nici măcar epistole nu mai scriem
pe frunze de treflă
celora ce nu-și pot ridica latifundiile
de pe traume,
pardon, scaune.
Ne-am nemurit unii peste alții
într-o găoace searbădă de nepăsare.
«Mi se rupe!» țipă unu’ de-afară
și bătrânii dau din cap
a «ce dreptate are!».
Mai jucăm uneori câte un x si o
pe cupoanele de pensie,
doar avem de menținut o impresie
de combătut o depresie,
cică.
Auzi, știi ceva?
Nu mai citi nimic.
Cui dracu’ îi pasă
cine suntem azi si ce trebuia să facem?
Nu ne mai știu,
ne-au uitat,
toți.
002.465
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Stefania Klein
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 161
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 41
- Actualizat
Cum sa citezi
Stefania Klein. “Eu și bătrânii de pe Strada celor zece scaune.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/stefania-klein/poezie/1754839/eu-si-batranii-de-pe-strada-celor-zece-scauneComentarii (0)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.