Ștefan Petrea

nimicul sapă în stele noaptea se joacă printre ele împrăștiind pe case umbra câinele ploilor mi-a luat urma și mi se pare că Iisus apare rostogolind mântuirea prin oameni ca o năvălire de

de vei rămâne nu vei putea pleca decât înăuntru, în lăuntrul meu de catafalc al frumuseţii tale mă vei implora să urlu în interior a putea să te oglindeşti abia într-o şoaptă să-ţi odihneşti în

prin noapte ești de somn lichefiată și curgi prin visul multelor izvoare pășești pe ape, cristice covoare te beau și rătăcirea asta-mi iartă... că raiul e-ncuiat cu trei zăvoare și dumnezeu

la miezul vorbei pun în jar măruntul și nimb de stih tot curge-n alb, ca râul ascult cu sete-n tină, vine grâul și-mi număr pixelii ce-mi scriu lăuntrul. iar azi îmi țin în toata roua

naturii albă îi va fi cămașă curând, sub aster reci, nepăsătoare în piept dureri de ger apăsătoare în om și în a evelor urmașă cu pași de fum e ceață în vâltoare în zor de încă toamnă

pitit, sărman de lume, în cerurilor harpă, căzând apoi cu neaua, e dorul tot în Iesle, prin sânge-umplut cu viață Lumina curge lesne și rază-n om coboară, în bezna lui cea stearpă. sunt cântece

îmi pare c-am trăit un veac și-n urmă nu am lăsat la prunci de demâncare spre Cer n-am dus pământa mea urcare și mult m-am dres în obicei de turmă. doar ritul liric fost a mea ardoare, trăire

cel mai des simptom al morbului de a fi pasăre e zborul, uneori e nevoie de cenușă să capeți boala asta, cântecul acompaniază aripile, deveneam pasăre din cenușa cântecului tău, muzica aceea

enigme în tristul de ploaie strică umbra încolțind o luciditate a morții în grădina luminii de-ntuneric săpând la rădăcina minciunii fântâni de-adevăr tu vii către a locui apa nimicului eu vrând

Sinapsă fac în suflete Axonii Divinității care ne-mpresoară, Cafeaua ne-a smolit a câta oară Interior trezindu-ne dragonii. Mă simt umil, dar parcă tras pe sfoară De Măru-acest ce ni

E drum de zori și soarele clipit-a Cu raza lui lalelele trezind Și somnoroase își deschid ispita Corolelor în roua stinsă-n grind. Tenebra-n fapt de ziuă adormit-a Lumina încă umbre

A naştere îmi cumpăr moartea-n clipe Cenuşa iernii când spre alb se-ndeamnă Îţi scriu din piscul cel de umbre, doamnă Misterul între noi să se-nfiripe. Că vai!, la întrebare mă condamnă Pe

de când plecarea ți-a-nsoțit piciorul e stins în zarea hazului de bine și am tristeți în perne, concubine, aleanului i-i nesecat izvorul. în veșnicia clipei duh să-mbine în amintire am

Și mi-ai lăsat drept bunuri, după moarte Un \"testament\" ce-i coală de hârtie Un Dumnezeu de piatră care știe Că-i doar un nume adunat pe-o carte. În Iași, în Cluj, în Blaj și-n Orăștie Tot

de cînd cu lipsa de omenie îngerii își vor tăia venele sîngele lor se va aduna într-un fluviu de sînge alb curgînd prin văgăuna soarelui în noi poate aura ni se va auri vom fi copii jocul se va

în mațele gândurilor bătrânii fermentează eternitate, senectute îmbrăcată în straiele umbrei lui ieri sub cer de înțelepciune curge o apă a luminii în frig în flăcări de toamnă bătrânii prind a

ieri rataceam prin pranzul mic suind o coama de timp pana-n tacerea celeilalte surate. iata-ma si pe piscurile amiezii. sa tot fi trecut vreo trei mile marine si tot sa fi fost pe la apus

în dedesubt de ceață ne aflăm noi, al Cerurilor gunoi pămânți de-aproape alb în ruginiu și Moartea-n frunze-i surugiu spre nemuriri biciuie la caleașcă șase bidivii ce i-am citit în a cafelei

ci lăcrimezi de cerul la ploaie a-l impinge văzduhului obrajii să fie plini de sete golesc penița-n foaie și beau tiptil versete și-arunc în mine clipa rotundă ca o minge. căci timpul e o joacă

cunosc cuvântul doar așa, pe margini, n-aprofundez rostirea lui pe foaie în tălmăcirea vremii în odaie, de tine ce-i lăsată în paragini în ochii tăi de lacrimă ca-n ploaie m-abat, e mers

piatră de clipă în șlefuirea apei de timp locuirea la statuie-i a nu făptui în coaja tăcerii e miezul mormânt viața crește înăuntrul eternului spre netopirea aripilor existența zboară

în fructele de timp, a clipei versuri lichefiază-n mine tot avutul ci nu e-n bai, fiind întreg în vrutul acestor vremi de frică și eresuri. un Ou umbla prin tine cu cerutul de zboruri,