Poezie
rezidire
1 min lectură·
Mediu
tăcere de diamant, singurătatea
timpanul cunoaşte starea de fiară cu dinţi de cristal
mestecând carnea rece
în neşoptirea măcar
văzul cuvântă oameni pe drum, departe
atât de de departe cât până la o rădăcină de stea
oglinda numără până la unu ca până la unul dumnezeu
rugăciunea se întoarce în pântecele statuii de odaie
fără de sacru răspuns în venerarea de sine
singurătate până şi fără de Dumnezeu
de pier toţi demonii şi rămân doar eu
suspendat pe sârma dintre două femei de hârtie
refăcute fecioare prin chirurgia albului rămas
nemânjit de sexualitatea stiloului,
litera-mi stă în gât
să-mi scoată mărul întru amor de poeme,
mânjind zarea cu ochii te caut în temniţa distanţelor
poate vei descăleca să-mi cucereşti singurătatea
să-mi rezideşti pe Dumnezeu şi toţi demonii
00673
0