Ștefan Petrea

de aur e pocalul din care bei tandrețe se pierd în zare urme de vară și de rouă înrourat spre Ceruri cu rugăciuni tot plouă și noi plouăm din buze prin tandrele fânețe. ne zicem amănunte din

într-un spațiu anume alergam pe brânci eram beat evident de când ai luat-o cu tine n-am inimă n-am inimă înjur cerșetorii să-mi dea un spațiu de locuit noaptea într-o văgăună de stradă sunt

sunt un dumnezeu al tavernelor deschise noaptea rugăciunile din bar le vărs în mine și le împlinesc mă ușurez în pălăria lui Dumnezeu n-am nevoie de El durerea din oase a prins a mă desprinde

rămânerea vieții în trup când moartea se vrea mireasă îți apasă dureros coasta dată femeii când toate oasele din trup le-ai putea aduna într-un sac prin slăbirea ligamentelor și a cărnii doar

istoria colțului de stradă e veche de mii de ani acolo stau miresele Domnului Adamii vin călare pe merțane le împrumută de la Dumnezeu pentru câteva ceasuri între mine și tine Mărul a

nu rosti dacă n-ai numărat toate silabele cuvintelor spre a nu se împlânta asemenea pumnalelor în inimile curate ferite din văzul întinatelor suflete

mâncați Minciună tartinată pe pâine pâine scoasă din pământul strămoșesc strămoșii puneau gura la izvor ingurgitau Adevăr când veneau turcii ardeau holdele otrăveau fântânile dar se urcau în

mă scutur de nuanțe ele tind să devină culori Legiunea Străină e în spatele amintirilor mele recente puteam ucide ori să mă las ucis nu vă place să vă spun Adevărul vă place să trăiți în

bat drumuri letale psihic nebunia se prefigurează ca mântuire din tot acest infern de cuvinte întoarse cu dosul în sus citesc în vreascuri dorul de arbore le așez în sobă posed sânge de șarpe

Bunicii-mi sunt tezaur de memorii, Trecut-a parcă mult prea multă vreme În toamnă-i amintesc rostind dileme Sub croncăninda aripă a ciorii. Așa e moartea, prinsă mult în leme Trăiesc părinții,

cuvânt ridicat din mormânt urmând o logică precară în definitiv sunt aceleași cuvinte doar cu un altfel de altoi când era litera în toi cu o unghie puteai scrijeli pe perete cuvinte

nu pot debarasa masa tainei de monștrii umani cum ai debarasa o masa de sticle goale la gură cu bale mirosul de scârnăvie mă înconjoară nu pot da verdict în apărarea mea sunt un jurat al

strada e noapte felinarele vârcolaci mănâncă luna o vomită în lumina sufletelor noastre monstrul urbe mă dirijează spre cluburi unde se practică ridiculizarea lui Dumnezeu prin W.C.-uri se

o dimineață oarecare descrește cafeaua în ceașcă până la zaț ghicesc că mă vor pune în lanțuri nu mă vor biciui dar îmi vor retrage dreptul la penel sângerez zeamă de bachus sunt treaz doar

singurătate bând plumb o cafea fără zahăr în dimineață când erai era vară plumbul s-a răcit în jurul inimii o unghie de fier sfredelește toamna îmi înjunghie sufletul Dumnezeu