Când cerul umărul de val apasă

Când umăr de val ceru-mi apasă
Și stelele își scaldă raza mută
Te-ating și amintirea mă sărută
Și mă întreb cum de-ai rămas, frumoasă.

Aici, la mine, cupa ți-e băută
Și nebunia tot mai mult se lasă
Pe gând, paiangul beznei țese plasă
Să prindă muște-n mintea mea pierdută.

Memoria, azi, de-ar adânci un mâine
Și în odaie leneșă să-mi vii
Te voi primi cu dulce miez de pâine.

Și de-ar mai fi ce-a fost, să-mi fii!
Mai bine uită-mă, să rog un mâine
să-mi vii, cu dorul inimii târzii.


nu zic că e varianta optimă, dar cred că sună mult mai natural.