Poezie
În mineritul tainei e o dramă
1 min lectură·
Mediu
În mineritul tainei e o dramă
Pe scena nopţilor ce se tot joacă
De gândul scot din minţii mele teacă
Şi tot ce e lumină se destramă.
În ape luna pare că se-neacă
Aşa, ca mine,-n valuri reci de cramă
O, mamă, mântuirile îmi cheamă
Că sângele-n mister e-o zeamă seacă.
Mi se-nroşeşte carnea, stă să cadă
De-ajung mergând de toamnă un schelet
Şi părul tot pe el mi-e o zăpadă.
Tăcerea are stigme de balet
Şi demiurgul stă în colţ, să vadă
Amurgul nostru-n spectru violet.
02827
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Ștefan Petrea
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 87
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 14
- Actualizat
Cum sa citezi
Ștefan Petrea. “În mineritul tainei e o dramă.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/stefan-petrea/poezie/14183898/in-mineritul-tainei-e-o-dramaComentarii (2)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
e forţat. Acolo unde inversările dau bine, dau bine. Dar la versul 3 se vede de la o poştă că e exagerat. Poate şi pentru că articolul hotărât care se cere în forma neinversată e altul, teaca în loc de teaca: de scot gândul din teaca minţii mele. Fă inversările, dar respectă regulile gramaticale.
0
