Ne muşcă dinţi de frig în zori din brumă

din penultimul vers?

am mai modificat,
dar parcă tot nu e la locul lui
sonetul acesta...

de ce te chinui cu licenţe atât de complicate, cu atâtea stâlciri, când limba română e atât de frumoasă şi oferă atât de multe posibilităţi naturale de exprimare? De exemplu: Şi adevărul ţipă într-o pungă... / Ca o lumină-n norul de argint. Îţi acord dreptul de a folosi versurile propuse de mine.

merge aşa?

din cauza lipsei virgulelor, mă chinui să înţeleg care e subiectul, care sunt raporturile între cuvinte, la cine se referă i-ul din misteru-i (bănuiesc că misterul lui, al adevărului, fiindcă nu poate fi folosit ca verb în context, fiindcă un singur i nu poate înlocui şi pronumele, şi verbul), iar dacă virgula se impune după mint, conjunctivul pică aiurea, şi îl poţi salva doar dacă faci o modificare precum "Un adevăr menit e să străpungă / pe sub lumini, sub cerul de argint. Hm, constat că la tine, nevoia de a folosi licenţe şi cuvinte inversate nu vine pe fondul cunoaşterii excelente a limbii, ci vine ca o încercare de-a ta personală de a părea diferit, mai chiţibuşar. Totuşi, insist, naturalul exprimării e mai important de o mie de ori decât orice şmecherie...

din a-ţi oferi sugestii, pentru că pe site-ul acesta sunt mai mulţi utilizatori pricepuţi şi cred că se pot implica şi ei în aceste chestii.