Trei basme-n Cer

da textu ăsta cum vi se pare?

"Chiar de din ea în viaţă-i a ne teme."

constructie stangace, impact fonic dezastruos

in rest, e acceptabil

Modifică acel vers, "Chiar de din ea în viață-i a ne teme". Ritmul este iambic, cristal. Mistic. Mie îmi pare și aforistic, ca la Toma de Kempis, și puțin voculescian.

Discurs original: "undă stătătoare-n haz de vreme", "în existențe-i plin de anateme".

te-aştept cu galbena, nu?

Da. Mai întâi versul 8. Să vedem ce faci din el!

Glumă-neglumă cerșitul ăsta, nu cred că scrieți pt stele, nu? E și o chestie de respect, față de cititorii care vă ajută, să dialogați atunci când trebuie și cum trebuie. Dacă vă cizelați atât de atent sonetele, de ce nu încercați același lucru și cu comportamentul din comentarii?

Dragoş, că nu mi se permite
corectura pe text...

Caragea, eu îţi mulţumesc că eşti omniprezent
dar de multe ori comentariile tale
sună a insultă...

comentariile sunt pe text, caută soluții de îmbunătățire și sunt înspre folosul tău. Nu am nimic cu tine, ca persoană. Dacă folosesc un ton drastic, uneori, este pentru a te face mult mai atent. Tu ceri constant păreri doar pentru a atrage, din start, atenția asupra textelor tale, să capete o mai bună vizibilitate, sau chiar ai nevoie de păreri? Cred că ar fi frumos să nu mai ceri păreri pe text, pentru că fiecare om care postează așteaptă o opinie, iar tu nu trebuie să fii privilegiat în niciun fel.

Măcar în comentarii să văd acel vers modificat. Altfel este doar un lucru nefinisat, abia scos din cuptor, ba chiar ușor crăpat al unui ceramist.

Sub piatră e mormânt şi veşnicie
Şi-o undă stătătoare-n haz de vreme
De-acolo îngerii or să ne cheme
Când? Răspunsul, doar, Dumnezeu îl știe.

În existenţe-i plin de anateme
La zbor de demon în ucenicie
Şi numai moartea este apa vie
Izvor de teamă, iubire ori urgie.

Divinitate multă e sub stâncă
De pure doruri în inertul lut
Ce duhu-ncătuşat îl ţine încă.

Tăcerea e lumină-n visul slut
Şi liniştea sisifului adâncă
Trei basme-n Cer în mine le ascut.

Până la versul 9 toate versurile au măsură de 11 silabe.

Versul 10 are 10 silabe (se termină voios, accentuat, pe când celelalte din față și versul 11 se termină în silaba a 11-a neaccentuată, elegiac, trist).

Apoi, la terțina finală, domină excepția, cu zece silabe:

Versul 12 are tot zece silabe și-i voios ca 10.
Versul 14, la fel.

Sunt terține la sfârșit, pe trei versuri. În terține se practică, Dragoș, alternanța 10-11, ca tehnică de sonet.

În catrene, se recomandă 11, dacă apare și în catrene versul scurt, de numai 10, este semisonet, sau sonet atipic, semisonet.
Cu valorificare terminație scurtă.

Clasicizat, pe catrene se folosește măsura de 11, numai. Pe terține, e 11/10. Cu alternare.

Produce un anumit efect de tip sonet, particular, alternarea aceea pe terține. Măsură lungă/măsură scurtă.

OK. Am numărat ca să nu reproșeze careva. :)

Mulțumim pentru explicații. De la început spusesem că sună bine. E sonet, nu semisonet. E chiar mai interesant cu alternanța la terține: s-a trezit pianistul și a bătut tare pe trei clape. :)