iadul meu

Nu-mi pot imagina poeții percepând în viețile lor calvarul care dacă se adânceşte, acutizează şi cronicizează, capătă tente de “iad”, căci aceştia l-ar accesoriza cu sofisme creatoare, l-ar infuza cu imaginativul lor debordant şi l-ar transsubstanția în ceva acceptabil, suportabil şi convenabil lor.

sau altul
fiecare om are un ” iad prproiu” sau cum îi zice în eng ”a spine to scratch”

altfel nu ar exista nici ” propriul rai” , nu ar exista nici poezia, nici proza, nici omul însine ...

iar că poeții beneficiază de un ”dar divin” pentru a traspune această ”mâncărime” în poezie, artă, ceva frumos e adevăr,

iar acolo unde puterile noastre slăbesc, să strigăm zeii,
” The Gods” that is why they exist, to put them at work, :) ( nu am zis eu asta, un poet american:)

O zi cu multă Lumină, și mulți zei! :)
cu mult drag! maria

Răzvan, îmi vorbești pe limbi străine,
necunoscute mie...

Maria, "bați apa-n piuă,
nu înțeleg nimic... doar că cel mai probabil
e de bine... :)

Mulțumiri și An Nou cu sănătate!

pt aciditate,
n-am o pasă prea bună...:)

Ștefan Petrea, e de bine, :)
La fel, An Nou cu sănătate. și poezie!

Ștefan,
e bine așa cum este,
învățăm din ce este:
să ne apreciem,
acceptăm,
iubim așa cu strările prin care trecem de zi cu zi, ... :)

Felicitări pentru poezie şi pentru comentarii... felicitări pentru că scrii cu inima chiar dacă durerea şi fericirea te coboară ca să te înalţe.