Poezie
de doi
alb
1 min lectură·
Mediu
nu ne mai ținem de mână,
de fiecare dată când făceam asta
pulsurile noastre ne intrau în creiere,
gândeam cu sângele cum s-ar zice
evident nu mai eram doi ci o singură entitate
cu un singur sânge, cu o singură carne și o singură privire
aruncată-n genunea de trupuri doi
aduși împreună
țipam neauzit, înfometați de dorință
fierbea plumbul luturilor noastre,
doar împrejurări de sicrie stricau gașca
de doi
la ce să-ți mai urlu neauzit
carnalitatea buzelor
în sărut carnivor...
și nici nu-i încă dimineață
în seara aceasta
motanul iubirii placebo
toarnă vis
în măruntaiele noastre arse,
către sus întoarse
se mănâncă puțin cer la cina asta în orb,
doftorul preot ne deschide gurile
către o medicație cu rugăciuni
Dumnezeu mănâncă semințe
001993
0