Poezie
fără cuvânt
1 min lectură·
Mediu
înavuțit cu liniște îmi ciopleam dorurile-n hârtie
în dimineața aceea veneai mirosind încă a noapte
incendiam vorba în pricini de cafea
sunetele zburau de la unul la altul prin văzduhul odăii
se transformau în aceleași cuvinte știute de inimi
scribal nu mai aveam cuvinte
erau aceleași, ca dintr-un piept de fumător înrăit
aceeași tuse-n cerneală, vărsată în alb
asta mă mai salva, hârtia fecioară
unde-mi sunt, Doamne, vorbele din peniță,
în ce strai funebru le-ai îmbrăcat?
pe când aveam flacără în mine
toate dorurile îmi erau sub arme, rastelul gol
lupte crâncene dădeam cu nimicnicia atunci...
...acum sunt un copil al tăcerii
striațiile dorului nu-mi mai răvășesc lăuntrul
ceterele hârtiei n-au cuvânt
și piatra rău mă doare
012.898
0
AC