Poezie
Mirosul
sonet
1 min lectură·
Mediu
Îmbătător parfum străbate-n aer
Frângând al primăverii - stând să vină -
Debut. O domnișoară e de vină,
Cochetă, știu, că nasul meu de fraier
Adulmecă văzduhul. Casa-i plină
De dulce, palid, masculinu-mi vaier.
Retez din nări suavul c-un bomfaier
Și-n fața ochilor făcui lumină:
În văz îmi sta o doamnă rotofeie,
La braț cu soțul. Trece cu bărbosul.
De la balcon privesc având idee:
Râvnind la carne am rămas cu osul.
Să zică cine ce despre femeie:
Constat că nu-i aceeași cu mirosul.
033497
0
e oprirea de la toate, postul, deh!,
erosul îți dă târcoale.
Ironie consistentă dar nu grosieră.
Final superb. Asta e, femeile care ne
plac sunt căsătorite cu alții!
Eu nu te firitisesc, fac o pozitivă
critică de întâmpinare; critica
de îndreptare sper să o facă,
în continuare, Neica Recheșan,
în flerul căruia cred sincer.