Kamir fuge

Kamir fuge. Cu ochii , cu buzele , cu gandul necules de pe crengile tacerii ,suspendat in cheamarea imperativ rugatoare: -Kamir!!! Dar Kamir fuge mai departe , cu fruntea , cu mainile , cu sufletul. Universul se cuprinde-n doua si el a cuprins deja jumatate. Hoinareste printre galaxiile proprii cu sistemele lor solare in care viermuieste , bazaie , urla viata intre doua foarfece uriase , inceputul si sfarsitul, tintuita de pamantul rodind neputinta , chemandu-l , imbiindu-l cu plaga vremelniciei sale, lacrimile sale rodnice. -Kamir!!! Vocea e moale , imbatatoare , ras zburdalnic. Kamir se opreste la granita jumatatii sale de univers. *** Kamir fuge mai departe , cu gandul , cu sufletul.