Sonet sub zodia ratării

Strigând tăceri spre tine, nemaifostă Femeie a sperării pe hârtie, Doar lenea nu lăuntrul meu te știe Și dulce-n ea epigonat mă costă. De nu m-auzi mi-e zgomot poezie De asurzesc pe-a albului ripostă Și orb de miez, sub steaua mea anostă Privesc la sfântul din fotografie. Îmi vând pe ieftin pielea stih ce-mbracă Șoptind nimicuri, lacrimi, tot un drac Ce-al rugăciunii plânset nu-l îneacă. Cu liniștea lumina să-mi împac Îți urlu, muză, nu e nici un dacă: Comoara vorbei mi-e doar de sărac!!!