doar așa, să treacă vremea

în lacrima de umbre sunt vorbe fără seamăn eu pe un ciot de liră petrec în dragi ispite cerneală-mi doarme-n rana tăcerilor topite și mulți au mers pe-acolo cu țipătul lor reavăn. așa, în foaia-n tină tot înainte-a zice cuvântului port frica la alții de-a fi fost și stihul meu să urce-n amurgului caice curgându-mi din peniță o zeamă fără rost. în slovele eterne am strai de epigon sisifică splendoare-n zadarnică hârtie în care clipa mică în veacuri o răstorn divin al meu nimicul un viitor să-l știe. scriind să treacă vremea și-n haos poposire intrând pe ușa asta nu mai găsesc ieșire