încâlcit

pitit, sărman de lume, în cerurilor harpă, căzând apoi cu neaua, e dorul tot în Iesle, prin sânge-umplut cu viață Lumina curge lesne și rază-n om coboară, în bezna lui cea stearpă. sunt cântece șoptite tumult să nu le-audă doar pacea s-o asculte al sacrului timpan negarea de infernuri cu liniștea e rudă în sufletele noastre să fie zarva-n van. tăcerile se-nchină la facerea de Prunc robit îmi este imnul de miezul cel din ele... în voia Ta, Divine, ca-n flăcări mă arunc fiind din Tine fumul de pace s-am sub piele. pe când începe Domnul final în slovă-mi curge... sentință de vecie Tu dă-mi-o, Demiurge