demoni mici

pătimirea iubirii ia loc în clipă ca-n viața asta cu destinație precisă n-au mai rămas umbre pe ziduri de când norii au astupat lumina ea-n lăuntru hălăduiește într-o electricitate a speranței cheful luminii vine mâncând ciosvârte de iubire cititorule, nu da demâncare ochilor verbul acesta cu miezul micuț să se mărească-ntunericul în tine, scriu cu cerneală neagră în albul ce așteaptă-n hârtie se va odihni travaliul curând, Domnul își mijește ochii în pergamente lumești, unde stă scris păcatul ai dreptate, îți scriu cuvinte pe care le știi din viața anterioară a clipei trecute, iartă-mă că-ți repet crăciunul vorbelor pe-ntuneric pe când Lumina izbește în piepturi să ne trezească inimile cititorule, tu, veghetor al nimicniciei mele cautăți alt sălaș de naștere a privirii, aici e doar expectorare a unui sine amăgit de penița demonilor mici