o jumătate de poezie

de parcă nici nu te-aș fi strigat îmi răspunzi cu tăcerea claustrat în haosuri mici de secundă lingeam tălpile vieții dezinfectându-mi pășirea clipei înspre următoarea când poate îți vei neantiza nerăspunsul la chemările mele femeie, îmi ești o cruce atârnată de ochi înspre zare răstignit în fereastră, mă dor cuiele singurătății hristosul din oglindă mă arată cu degetul de parcă nici nu te-aș fi strigat îmi amputezi așteptarea ci poate s-or îndura dumnezeii drumului să vii pe acolo pășind peste cadavrele depărtării femeie, șed în odaia jumătății de inimă, numărându-mi jumătățile de sânge miezul pe jumătate e-n oul tainei jumate până și ploaia s-a înjumătățit, între cer și pământ locuind în jumătatea de sus... de-aș avea ți-aș mai scrie încă o jumătate de poezie