obiectul tăcerii

tăcerea e un obiect în folosința neființei, de-acolo enigma se-nfige-n oameni, în sângele martor nunții de-ntuneric din dansul pe sârmă al vieții cuvintele se rostogolesc în genuni de hârtie auzind tăcerea ochii tăi scriu poeme-n lectură șoptind la cafea dimineață și brațele văzului tău învăluindu-mi stihul pe lacrima ta vin armadele corăbiilor de pirați de vecie în refolosibile ruine de slovă sunt viermi a mai fost rareori carnea palavrei se decojește de pe ciolanele poeziei în lada de zestre a rămas doar speranța femeie, tu! (de mă miram de ce nu-mi ies la numărătoare coastele) pe calul de dor galopând către jale în neființa de a-mi fi aproape doar depărtarea ni s-a suit pe șale, poveri de amintire bat ceasul luminii