sensuri diforme

de liniște era Cetatea plină iar noi vorbeam cu voci interioare, năștea Grădina rugăciunii floare, n-aveam în rană umbrei tale vină pe unde s-a pierdut mirarea oare misterul de ne umblă în lumină... n-aveam nici ieri, în astăzi să ne vină iar mâine-i fără timp ce doare pe muzica iubirii, diafană un danț de veșnicii era-n Castel cu oameni foști în duhuri dând de hrană și arătându-și chipul Domnul, El purta eternul dulce în icoană Întreg în al privirii noastre pixel