un truism de poem

truism, ca pietrele vorbind doar rostogolindu-se clipele, izbind în timpanul sângelui pe buzele văzduhului sunt păsări vorbind limba zborului truism, în casa poeziei sensurile se sinucid în ștreang de aripă vorbind întuneric la rostogolirea în neființă, truism, uneori vin cuvinte ce râd întru izbăvirea de carne, că mult e chinul trupește și duhul asuprit în nelumină truism că zadarnic deschid vorbe goale miezul inexistent îmi aduce aminte de sens, la ce bun ori despre ce e poemul acesta