fără poezie

și mult e chinul din cenuși ce urcă în trandafirul de enigmă și alb ca rochia de nuntă penița-n a visărilor lectură culege spini să-mpungă-n văzuri vorba din piept de scrib cu doruri bând, viclene aveai rochița-n trup de poezie mușcând văzduhu-n alfabet oniric și zborul îți era pictat pe-aripa ce astăzi port pe drum de amintire spre temnița uitării, în rouă de absență corola vremii se deschide viermele roade trupul mort al iubirii, plecând fără a-mi lăsa poezia e mult chinul cuvânt urca din cenușă