Plânset pe zări

Nu îți mai știu culori prin răni recente nici umbra, în mirarea mea să sape fântână cu desiș de taine-n ape în codru de cunoașteri miez, torente... Ci-n plânsetul din clipă-n zări mioape pe ochii mei, din ieri în râuri lente clădeai acolo vane monumente ca la o moarte, ori ca-n stih s-adape... Îmi ești la vorbă, iată!, dulce ură ce de atâta drag mi-ești uneori când ai putea sub nimburi reci să zbori nezăvorâtă de amor la gură... Intram cu teatru-n liniști de culise și-n tine ușa-n urma mea se-nchise...